Cea mai lungă zi! LA NOAPTE dăm ceasurile înapoi cu oră!

de Stiri Buzau Media

ora-de-iarnaLa noapte, România trece la ora de iarnă, ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Aceasta este ora oficială a României, sistem adoptat încă din anul 1932. Ora de vară a fost introdusă pentru economisirea energiei electrice, prin folosirea cu prisosință a luminii solare. La acest sistem s-a renunțat în anul 1943, dar a fost adoptat din nou în anul 1979.

Trecerea la ora de iarnă nu va modifica mersul trenurilor.

Conform societății CFR, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, trenurile de călători vor pleca din gările în care se formează până la ora 4.00 conform programului de vară. Trenurile care vor pleca din gările în care se formează după ora 4:00, vor respecta orarul din mersul trenurilor, respectând ora de iarnă.

Trenurile de călători care se află în circulație, vor staționa în gările prestabilite, până va intra în vigoare ora de plecare din mersul trenurilor, conformm noii ore intrate în vigoare.

Trenurile care mai au de parcurs o distanță mică până la destinație, nu se vor opri, ci vor continua mersul până la destinație.

Între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia și Bulgaria, care trec și ele tot în noaptea de 24 spre 25 octombrie la ora de iarnă, trenurile vor circula conform mersului trenurilor aflat în vigoare.

La noapte, vom dormi mai mult cu o oră!

Specialiștii ne informează că pot apărea insomnii, stări de nervozitate, oboseală, depresii.

NU UITA: la noapte ora 4:00 va deveni ora 3:00!

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns