Doi români au murit în urma prăbuşirii unui segment al viaductului Polcevera (Morandi), din apropiere de Genova

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:ansa.it
Sursa foto:ansa.it

Update: Greșeală a autorităţilor italiene! Unul dintre românii declaraţi morţi în tragedia de la Genova trăieşte, fiind ținut în viață de aparate. Ministerul Afacerilor Externe a confirmat printr-un comunicat de presă această eroare. ,,Având în vedere dificultățile majore întâmpinate de autoritățile italiene la identificarea cu exactitate a fiecărei victime implicate în tragicul incident și ca urmare a extinderii demersurilor de verificare a corectitudinii datelor, inclusiv cu sprijinul familiilor cetățenilor afectați, s-a constatat faptul că primul dintre cetățenii români declarat ca decedat de către autoritățile italiene, la data de 14 august 2018, este în viață și este internat în comă profundă de gradul IV la o unitate medicală din Genova. Eroarea a fost sesizată în cursul acestei zile, odată cu sosirea familiei care a constatat că trupul neinsufletit prezentat de autoritățile italiene pentru identificare nu era cel al cetățeanului român în cauză” a menționat MAE.

Știrea inițială: Potrivit cotidianului Corriere della Sera, cel mai recent bilanţ anunţat de Ministerul italian de Interne arată că, după prăbuşirea unui segment al viaductului Polcevera (Morandi), pe autostrada A10 din Italia în apropierea oraşului Genova, cel puţin 39 de persoane au murit, inclusiv trei minori, iar alte 16 au fost rănite, 12 fiind în stare gravă. Printre victimele care au murit se numără și doi români. Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, miercuri, că un al doilea român a fost identificat printre persoanele decedate. „În continuarea informaţiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, în apropiere de Genova, ca urmare a prăbuşirii unei porţiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări: În urma demersurilor echipei consulare mobile aflată la faţa locului, un alt cetăţean român, cu dublă cetăţenie, a fost identificat printre persoanele decedate. Echipa consulară mobilă îşi continuă activitatea de asistenţă şi menţine în permanenţă legătura atât cu Celula de Criză instituită la nivelul autorităţilor locale, cât şi cu unităţile medicale la care au fost transportate victimele, în vederea identificării unor cetăţeni români printre persoanele afectate. Operaţiunile complexe de salvare şi de scoatere a victimelor de sub dărâmături sunt, în continuare, în derulare”, transmit reprezentaţii Ministerului Afacerilor Externe într-un comunicat de presă.