EMISIUNE DE MĂRCI POȘTALE ,,IN MEMORIAM” REGELE MIHAI I

de Stiri Buzau Media

Romfilatelia a introdus recent în circulaţie emisiunea de mărci poştale ,,In memoriam”, Regele Mihai I (1921-2017). Timbrul, cu valoarea nominală de 8 lei, ilustrează portretul şi monograma Regelui. Mihai I a ajuns rege la vârsta de 5 ani, după moartea bunicului, Ferdinand I „Întregitorul”. În emisiunile de mărci poştale se regăsesc portretele tânărului suveran, începând cu anul 1928. Timbrele cu ilustraţia copilului-rege Mihai sunt emise până la reîntoarcerea tatălui în ţară, în iunie 1930.

Regele Carol al II-lea i-a conferit fiului titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia, astfel că Mihai a participat în continuare la viaţa publică. A activat în cadrul organizaţiei Cercetaşilor, silueta sa regăsindu-se pe timbrele emise în anul 1931, cu ocazia Expoziţiei Cercetăşeşti. În calitate de Mare Voievod, moştenitor al Coroanei, apare, împreună cu tatăl, şi pe alte timbre emise în anii ’30.

În septembrie 1940, Mihai I a fost proclamat Rege, după ce Carol al II-lea abdicase şi plecase în exil. Emisiunile filatelice descriu statutul său de Suveran, precum şi calitatea de şef al Armatei. În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, precum şi campaniile militare victorioase de pe frontul de Est, au fost celebrate prin timbre ilustrate cu portretele Regelui.

După 1945, emisiunile filatelice ilustrate cu portretul lui Mihai I îi îndemnau pe români să participe la efortul de reconstrucţie a ţării, sau să contribuie la ajutorarea zonelor afectate de foamete. Românii de pretutindeni au continuat să-şi iubească Regele şi după abdicarea forţată. În semn de omagiu pentru Mihai I şi Monarhie, Romfilatelia i-a dedicat Majestăţii Sale mai multe emisiuni de mărci poştale.

În mai 2006, a fost introdusă în circulaţie o serie de timbre consacrată celor patru Regi ai României, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la fondarea Dinastiei, prin care s-a reluat tradiţia reprezentării Casei Regale în emisiunile filatelice. Cu ocazia aniversării a 93 de ani, în octombrie 2014, Romfilatelia a dedicat Majestăţii Sale emisiunea Istoria regalităţii, Mihai I.

Seria de mărci poştale Regalitatea în România, introdusă în circulaţie în ianuarie 2015, include un timbru cu Regele Mihai, alături de Regina Ana. Romfilatelia a onorat şi hobby-urile Majestăţii Sale, prin emisiunea filatelică Motoarele, pasiune regală, introdusă în circulaţie cu ocazia zilei sale de naştere, în octombrie 2016. Regele Mihai I a fost iubit şi apreciat în Romania şi în întreaga lume, fiind considerat un reper al speranţei şi moralei, un capitol de referinţă al istoriei Monarhiei Române.

Știri despre: