Fostul deputat de Buzău, George Scutaru, fost consilier prezidențial, a fost trimis în judecată

de Stiri Buzau Media

Fostul deputat de Buzău, George Scutaru, fost consilier prezidențial a fost trimis în judecată, potrivit unui comunicat transmis luni după amiază de Ministerul Public.Fostul deputat de Buzău, George Scutaru, fost consilier prezidențial a fost trimis în judecată, potrivit unui comunicat transmis luni după amiază de Ministerul Public.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată  sub control judiciar a inculpatului SCUTARU GEORGE-ADRIAN, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid, cu privire la săvârşirea infracțiunii de spălare a banilor, și în stare de libertate, a inculpaților:  MOTREANU DAN ȘTEFAN, deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid (la data faptelor și în prezent), cu privire la săvârşirea infracțiunii de spălare a banilor, SCHAER ANA MARIA, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârşirea infracțiunii de spălare a banilor”, transmite Ministerul Public.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză – a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.

Din suma de  700.000 euro, bani  primiți efectiv de persoana denunţătoare,  aceasta le-a remis inculpaților Scutaru George-Adrian și Motreanu Dan Ștefan, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale), a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate.

Pentru a disimula proveniența acestor sume de bani, inculpații Scutaru George-Adrian, Motreanu Dan Ștefan și Schaer Ana Maria au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranșe, din contul societății administrată de către aceasta din urmă  către o firmă care a produs articole de vestimentație folosite ca materiale în campania electorală.

În cauză, faţă de toţi cei trei inculpaţi, a fost dispusă măsura sechestrului asigurator și poprire asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaților, până la concurenţa sumei de 1.213.090 lei, sumă care a fost efectiv plătită firmei producătoare a materialelor electorale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

 

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns