GALERIE FOTO: Un prim pas important în demararea proiectului privind înființarea rețelelor de gaze la nivelul județului Buzău

Întâlnire importantă astăzi, la Consiliul Județean Buzău. Mai exact, primarii din județul Buzău s-au întâlnit în Sala D. Filipescu, cu secretarul de stat Mavrodin Tiberiu, deputatul Marcel Ciolacu și prefectul județului Carmen Ichim, unde au fost dezbătute o serie de subiecte și probleme pe care le întâmpină șefii administrațiilor locale. Totodată, s-a făcut un pas important spre un proiect extrem de important: a fost aprobată hotărârea de constituire a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ce va permite înființarea rețelelor de gaze la nivelul județului nostru. De asemenea, primarii buzoieni au fost consultați cu privire la repartizarea sumelor pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, procedură ce trebuia îndeplinită în urma aprobării bugetului pe anul 2019.

,,Determinare, multă implicare și dorință de a reuși pentru comunitățile lor. Asta am văzut azi din partea primarilor, a domnului președinte al Consiliului Județean Buzău, Petre Neagu, a doamnei prefect Carmen Ichim și a tuturor celorlalți care fac parte din proiectul gigant privind racordarea localităților buzoiene la rețeaua de gaze naturale. Mă bucur că am reușit să aprobăm foarte repede hotărârea de constituire a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), ce va permite gestionarea eficientă a acestui proiect. Lucrurile încep să prindă contur, dar vreau să fim conștienți că un proiect de asemenea amploare este un maraton, nu un sprint. Important este că vom ajunge cu bine la linia de finish, iar buzoienii vor avea o viață mai bună!”, a menționat deputatul Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

În cadrul întâlnirii secretarul de stat, Mavrodin Tiberiu a prezentat oportunitățile deschise de OUG 114, respectiv modalitatea de accesare a Fondului de Dezvoltare si Investitii, prin care primăriile pot finanța lucrările de infrastructură.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: