NOI SOLUȚII PENTRU REZIDENŢII CARE NU AU OBŢINUT LOCURI ÎN SPITALE

    În urma unei întâlniri pe care ministrul Sănătății, Florian Bodog a avut-o ieri, cu reprezentanții tinerilor medici care au obținut punctaj de promovare la concursul de Rezidențiat din anii 2015-2017, acesta i-a anunțat că există soluții pentru ca ei să poată profesa, chiar dacă nu au obţinut locuri în spitale.  Demnitarul a anunțat că în prezent, există cadrul legal care oferă posibilitatea absolvenților facultăților de medicină care nu devin medici rezidenți să desfășoare activitate ca medici cu competențe limitate în cabinetele medicilor de familie, unități sanitare, dispensare, sub îndrumarea unui medic cu drept de practică.

,,Am solicitat deja Colegiului Medicilor din România sprijinul pentru îmbunătățirea cadrului legal astfel încât absolvenții care au obținut punctaj de promovare la Concursul de Rezidențiat să poată desfășura activități medicale cu competențe limitate în zone defavorizate/izolate, centre de permanență. Intenționez să am o discuție pe această temă cu președintele CMR”, a spus ministrul Sănătății. Totodată, ministerul a început să identifice soluțiile legale pentru ca acești medici să poată fi încadrați în compartimentele (ex: respectiv epidemiologie, igienă, laborator de analize) cu deficit de personal din direcțiile de sănătate publică.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close