„Triunghiul morții”, locul în care au dispărut în mod misterios 16.000 de oameni

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:AMPress
Sursa foto:AMPress

Despre misteriosul „Triunghi al Bermudelor”, unde au fost consemnate disparițiile misterioase ale unor avioane și ambarcațiuni, am auzit toţi. Însă dispariţiile din Triunghiul Bermudelor, care au şocat lumea, nu se compară cu cele, cât se poate de reale, care au loc în Alaska de zeci de ani. Există aici o zonă sălbatică și foarte misterioasă, cunoscută drept „Triunghiul Bermudelor din Alaska” sau „Triungiul din Alaska”.

Această zonă misterioasă şi mult mai puţin cunoscută se întinde de la Barrow, situat pe coasta de nord a țării, până la Anchorage și Juneau, aflate pe coasta sudică. Acest spațiu include zone vaste de sălbăticie neexplorată de om. Triunghiul din Alaska a atras pentru prima dată atenţia atunci când a dispărut avionul politicianului american Hale Boggs. Dispariția a avut loc undeva între Anchorage și Juneau, în 1972.

Căutările s-au desfășurat pe o perioadă de 39 de zile pe o suprafață de 51.500 de kilometri pătrați şi au implicat una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din istoria SUA. Cu toate acestea, operațiunea nu a avut niciun rezultat: nicio epavă, niciun rest de avion, nicio rămășiță umană. În anul 1950, un avion militar cu 44 de pasageri a dispărut fără urmă. Un alt avion Cessna 340, în care se aflau pilotul și patru pasageri, a dispărut pentru totdeauna în Triunghiul din Alaska în anul 1990.

În fiecare an, în această zonă, forțele armate desfășoară sute de misiuni de salvare ale celor dispăruți. Însă aceștia sunt rareori recuperați, fie vii, fie morți. Din datele celor care analizează fenomenul dispariţiilor suspecte din Alaska reiese că, din 1988, mai mult de 16.000 de oameni şi-au găsit sfârşitul în acest triunghi al morţii.