Ziua Internațională a Copilului la Muzeul Județean Buzău

de Stiri Buzau Media

Muzeul Județean anunță implementarea de activități cutural-educative în cadrul programului Ziua Internațională a Copilului la Muzeul Județean Buzău, ed. a III-a. Cu această ocazie se vor desfășura următoarele evenimente:

– Concurs desene pe asfalt / în curtea interioară a Muzeului Județean Buzău. Tema concursului din acest an este Copilăria mea și jocurile ei – ora 09.30;

– Vernisarea expoziției temporare ”Daci și romani în miniatură” / expoziție de machete, organizată în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia; vernisajul va avea loc pe 1 Iunie, ora 10.30, la sediul Muzeului Județean Buzău;

– Campania Donează și tu o jucărie ce va începe din data de 29 mai 2018, organizată în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău, în cadrul căreia toți cei care doresc să doneze o jucărie pentru copiii instituționalizați o pot face la sediul Muzeului Județean Buzău în timpul orelor de program;

– Concursul pentru familii Identifică obiectul, program dedicat în special familiilor – începând cu ora 10.00.

Pentru înscrieri la concursul de desene pe asfalt și pentru participarea la programul Găsește obiectul care nu este la locul lui vă rugăm să sunați la 0238 710 561 (secretariatul Muzeului Județean Buzău). Parteneri ai acestui proiect sunt Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Accesul la toate aceste activități este GRATUIT!