Buzoienii sunt invitați la distracție, la sărbătoarea folclorică, ,,Floarea Călmățuiului”

Primăria și Consiliul Local Smeeni organizează începând cu ora 17:00, sărbătoarea folclorică, ,,Floarea Călmățuiului”. Pe scenă vor cânta artiști deja cunoscuți publicului larg, cum ar fi Diana Ioniță, Ion Băicuș, Valentin Ghencea, Livia Bănică, Andrada, Filofteia Drăghici, Elena Cosma și Mădălina Comsa. Totodată, grupurie ,,Veselia” din Smeeni, Grupul de dansuri ,,Florile Călmățuiului”, precum și Grupul de dansatori ,,Sânzienele” vă vor încânta privirile cu spectacolul lor artistic. Capul de afiș este deschis de Steliana Sima și Mioara Velicu. Prezentatoarea spectacolului este Mădălina Manolache, care va susține mai apoi un recital. Imediat după lăsarea întunericului locația va fi inundată de un superb foc de artificii, care va încheia sărbătoarea folclorică, ,,Floarea Călmățuiului”.

Comuna se află în valea Călmațuiului și este traversată de șoseaua națională DN2C, care o leagă spre vest de Costești. La Smeeni, din DN2C se ramifică șoseaua județeană DJ203D, a cărei ramură nordică, împreună cu șoseaua națională, constituie drumul de legătură al Buzăului cu Slobozia. Ramura sudică a DJ203D leagă comuna de Brădeanu și Scutelnici. Șase obiective de pe teritoriul comunei Smeeni sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Buzău, ca monumente de interes local. Unul dintre ele, biserica „Sfântul Nicolae” din satul Sălcioara, construită în 1926, este clasificat ca monument de arhitectură. Restul sunt situri arheologice. Situl arheologic de la Albești cuprinde o așezare aparținând culturii Boian din neoliticul mijlociu (mileniul al V-lea î.e.n.) și una datând din epoca migrațiilor (cultura Cerneahov, secolul al IV-lea e.n.).

Situl de la nord-vest de satul Moisica cuprinde două așezări similare și în plus încă una din perioada Halstatt (secolele al XII-lea–al V-lea î.e.n.). Un alt sit aflat tot lângă Moisica, spre Albești, conține o așezare medievală timpurie atribuită culturii Dridu din secolele al IX-lea–al X-lea. Situl de la Smeeni, aflat în zona foste baze furajere și către Sălcioara, conține două necropole — una neolitică din mileniile al VI-lea–al V-lea și una din epoca migrațiilor (cultura Cerneahov). Situl din punctul „La Pascoli” de la Udați-Lucieni cuprinde o așezare din epoca migrațiilor (cultura Cerneahov, secolele al III-lea–al IV-lea) și una medievală timpurie aparținând culturii Dridu (secolele al IX-lea–al X-lea).

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult