Începe serbarea folclorică ”Floare de tei”! Se anunță o zi plină de distracție, la Stâlpu

Primăria comunei Stâlpu organizează astăzi, serbarea folclorică ”Floare de tei”. Petrecerea începe de la ora 12:00, iar organizatorii au pregătit o serie de surprize tuturor celor ce vor fi prezenți la acest eveniment cultural. Spectacolul va avea loc în reședința ,,Doctor Constantin Angelescu”. Timp de câteva ore, pe scenă vor urca mai mulți artiști locali dar și din țară. Spectacolul va fi deschis de mai multe reprezentații susținute de elevii Școlii gimnaziale Stâlpu, iar apoi atmosfera va fi întreținută de către Ion Băicuș, Mario Buzoianu, Filofteia Drăghici, Daniela Matache, Daniel Ghiță, Alexia Tarcoci și mulți alții. Invitații acestui eveniment sunt Laura Lavric, Matilda Pascal Cojocărița și Jean de la Craiova. Sărbătoarea folclorică ”Floare de tei” se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

Comuna se află la sud-vest de municipiul Buzău, reședința județului, într-o câmpie piemontană de la poalele Subcarpaților Curburii și este străbătută de drumul județean 203G, care o leagă spre sud de Costești (unde se termină în DN2) și spre nord de Merei și stațiunea Sărata Monteoru, (unde se intersectează cu DN1B), Tisău și Măgura (unde se termină în DN10). În comuna Stâlpu se află ansamblul bisericii cu hramurile „Sfântul Dumitru” și „Sfinții Împărați” (cuprinzând biserica propriu-zisă, turnul clopotniță și zidul de incintă), construită în 1699, clasificată ca monument istoric de arhitectură de interes național.

Alte două obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local. Unul este un alt monument de arhitectură, conacul dr. Constantin Angelescu, datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Celălalt este un sit arheologic aflat la nord-est de sat în punctul „Movila lui Pătrașcu” care cuprinde o așezare și o necropolă din perioada Halstatt (secolele al XII-lea–al V-lea î.e.n.), o așezare și o necropolă din perioada Latène (secolele al V-lea–I î.e.n.), o altă necropolă din primul mileniu e.n. și o așezare medievală timpurie din secolele al X-lea–al XI-lea.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult