Invitație la distracție, la o nouă ediție a festivalului folcloric ,,Târgul Cucului”

de Stiri Buzau Media

În prima sâmbătă după Paște are loc ,,Târgul Cucului”, un festival folcloric din satul Mușcel, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție. Primăria orașului Pătârlagele, împreună cu Consiliul Local, Consiliul Județean și Centrul Județean de Cultură și Artă îi invită astăzi, pe buzoieni și nu numai, la o nouă ediție a cunoscutei serbări folclorice. Astfel, începând cu ora 11:30, cei interesați sunt așteptați la Serbarea Folclorică „Târgul Cucului”, ce va avea loc în satul Mușcel. Organizatorii anunță că în situația în care vremea nu va permite desfășurarea evenimentului în satul Mușcel, atunci acesta se poate muta în Piața centrală din Pătârlagele.  Pe scenă vor urca artiștii Nicu Paleru, Ion Paladi, Mario Buzoianu, Nelu Vlad și Formația ,,Azur”, Ion Băicuș, Filofteia Drăghici precum și Ansamblul ,,Mlădițele”.   Oranizatorii garantează că atât locuitorii oraşului Pătârlagele cât și cei ai localităţilor din zonă vor avea parte de distracție de zile mari.