O nouă ediție a Bienalei Internaționale de Artă „Ion Andreescu”, la Buzău

de Stiri Buzau Media

Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Buzău îi invită pe cetățeni la vernisajul celei de a XI-a ediții a Bienalei Internaționale de Artă „Ion Andreescu” 2018. Evenimentul va avea loc vineri, 12 octombrie, de la ora 14,00, la Galeriile de Artă „Ion Andreescu”. În competiția de anul acesta au fost acceptate peste 400 de lucrări de artă, pictură, grafică, sculptură și artă decorativă, realizate de artiști din zece țări. „Aflată la cea de a 11-a ediție, Bienala Internațională de Artă ”Ion Andreescu”, deschisă artiștilor plastici profesioniști, și-a dovedit, în îndelungata ei sclipire pe firmamentul temeiniciei profesionale, prezența necesară cultivării și promovării realelor valori culturale.

Cu atât mai mult în anul aniversar 2018, când se împlinesc 50 de ani de existență a Filialei Buzău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, organizatorii acestei prestigioase manifestări au invitat personalități remarcabile din domeniul artelor vizuale nu numai din țara noastră ci și din trei continente.

Astfel, s-au alăturat maeștrilor români precum Cela Neamțu, Viorel Mărginean, Ion Anghel, Vasile Celmare, Sorin Ilfoveanu, Ștefan Pelmuș, Vasile Pop-Negreșteanu, Aurel Vlad, Lucian Butucariu, Ion Tițoiu, Corneliu Vasilescu o seamă de artiști de notorietate din Franța, Italia, Spania, Germania, Suedia, Republica Moldova, Ucraina, Siria, Canada, USA ș.a,  juriul notificând circa 300 lucrări de pictură, grafică, sculptură, artă decorativă, din cele 400 primite, pentru grandioasa expunere de grup ce se desfășoară în perioada octombrie-noiembrie 2018, la Galeria de Artă a filialei, bloc Crinul Alb.

Dovedind, ca de fiecare dată, calități excepționale în organizarea evenimentelor, prof.dr. Valeriu Șușnea, artist plastic renumit, președintele Filialei UAP Buzău a convocat un juriu format din specialiști, care, în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, deși nu a stabilit o tematică anume, în ideea de unitate în diversitate, a nominalizat și desemnat premianții pe fiecare secțiune de participare, premii oferite de oficialitățile locale, importante firme și branduri, Uniunea Artiștilor Plastici din Romania.

Se cuvin felicitări deopotrivă organizatorilor și participanților pentru ca o asemenea bucurie să ființeze, imagini ce rămân pe retina sufletului, adevărată sărbătoare de trăiri emoționale cuprinse într-un album ce se dedică autenticilor iubitori de înnobilare spirituală”, a menționat Mihai Precup.