Premii obținute de copiii buzoieni și profesorii lor la două festivaluri naționale de muzică pop și de muzică populară

Emoții mari pentru cei aproape 190 de copii din toată țara, care au participat la Festivalul Național de Muzică Pop ,,Premiile Music Factory”, ediția a IX-a și la Festivalul de muzică popular „Dor de Cântec Românesc”, ambele organizate recent, în Sala Mare a Consiliului Județean Buzău. Mai exact, în ziua de 29 septembrie, a avut loc a IX-a ediție a Festivalului de Muzică Pop pentru copii și adolescenți ,,PREMIILE MUSIC FACTORY”, la care au participat 88 de copii din toată țara. Buzoienii au fost la înălțime, la final, câștigătorii fiind răsplătiți cu diplome și trofee. ,,Răsplătiți cu diplome și trofee au fost atât concurenții, cât și profesorii pentru munca depusă la pregătirea tinerelor talente. Marele trofeu al festivalului a rămas la Buzău, fiind obținut de Maria Grosaru, de la  grupa 13 -18 ani. Premiul a constat în diplomă, trofeu și 600 de lei oferiți de Centrul Cultural Alexandru Marghiloman.  De asemenea, în ziua de 30 septembrie a avut loc Festivalul de Muzică Populară ,,DOR DE CÂNTEC ROMÂNESC”, unde au participat 99 concurenți si 7 grupuri din toată țara. Trofeul a fost câștigat de Irina Năstăsache de la Clubul Copiilor din Berca. Premiul a constat în diplomă, trofeu și 600 de lei oferiți tot de către Centrul Cultural Alexandru Marghiloman.  Mulțumesc Primăriei Buzău, Consiliului Județean Buzău și Centrului de Cultură Alexandru Marghiloman”,  a menționat Georgeta Nicolae, președintele Asociației Music Factory, organizatorul celor două evenimente culturale.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close