Seară magnifică la Sala Sporturilor din Buzău

Concertele extraordinare de Crăciun, susținute de cunoscuta orchestră  „Johann Strauss Ensemble”, au adunat mii de melomani. Sala Sporturilor a fost arhiplină, în această seară, sunetele melodioase ale valsurilor vieneze răsunând armonios în întreaga clădire, transformând totul într-o atmosferă veritabilă de sărbătoare. Fiecare spectacol  oferit de orchestra vieneză, sub bagheta dirijorului Russel McGregor a ținut aproape 2 ore, timp în care publicul a cântat, a urmărit un mic moment de magie și a aplaudat la scenă deschisă. Pentru publicul buzoian, muzica vieneză pare să devină o tradiție în perioada sărbătorilor de iarnă. Drept mărturie stă cel de-al doilea an consecutiv, în care orchestra ,,Johann Strauss Ensemble” a fost invitată să concerteze la Buzău. De altfel, orchestra vieneză este pentru al paisprezecelea an consecutiv în care  susține numeroase concerte în țara noastră.

Anul acesta, organizatorul concertului, Primăria Municipiului Buzău a oferit o surpriză plăcută melomanilor și anume în aceeași seară, orchestra vieneză a susținut două concerte. În primul spectacol, care a început aproape de ora 17:00, orchestra din Viena sub bagheta dirijorului Russel McGregor a interpretat în deschidere un vals, în ritmul căruia trei perechi de dansatori ai corpului de balet Memento au încântat publicul, aceștia revenind de altfel, spre finalul evenimentului.

La un moment dat, dirijorul Russell McGregor l-a invitat pe scenă pe primarul Constantin Toma, care vizibil emoţionat, a menționat că prin astfel de spectacole, Buzăul ar putea deveni cel mai important centru regional din zona noastră, odată ce va fi tot mai atractiv pentru locuitorii săi, pentru investitori și pentru vizitatori. ,,Este al doilea concert la Buzău este un lucru extraordinar pentru noi. Iată că avem și noi Concertul nostru de Crăciun, este un lucru extraordinar. Buzăul începe să aibă și o dimensiune culturală. Fără cultură nu putem progresa. Vă mulțumesc pentru tot, îmi dați energia și curajul să putem transforma orașul nostru în altceva. Orașul nostru dorește să devină, am zis noi într-o viziune, un oraș magnet, cu misiunea de a avea atâta atractivitate și competitivitate pentru buzoieni, pentru investitori, pentru vizitatori, astfel încât să devenim cel mai important centru regional din zona noastră”, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.  

Publicul, prezent în număr mare în Sala Sporturilor i-a putut asculta pe soprana Milena Arsovska și pe baritonul Michael Havlicek, doi artiști de marcă,  ce au urcat pe scenă, alături de orchestra austriacă, în calitate de invitati speciali. Prestația celor doi a conturat tabloul magnific al unei seri de poveste prin intermediul dansului și al vocilor memorabile. La finalul concertului, spectatorii au aplaudat minute în şir, în picioare, prestația cunoscutei orchestre  „Johann Strauss Ensemble”, precum și a invitaților săi. Buzoienii care nu au putut fi prezenți la primul concert, au avut ocazia în aceeași seară, însă de la ora 20:30 să urmărească cel de-al doilea spectacol pus în scenă de orchestra austriacă.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: