Buzoianul Constantin Lomaca, nominalizat pentru premiere de către revista Cariere

de Stiri Buzau Media

Revista CARIERE organizează cea de-a șasea ediție a galei sale anuale prin care premiază excelența în antreprenoriat, inovație, pe 12 decembrie, la Hotel Radisson Blu din București. Gala reunește anual elita comunității de antreprenori, manageri și specialisti de renume național și mondial, care contribuie la o mai bună imagine a României în lume. La Gala Premiilor Revistei CARIERE din acest an se vor acorda premii de excelenţă, pentru 6 categorii: Talentele Viitorului, Antreprenorii Viitorului, Managerul Vizionar, România Educată, Păstrătorii de Comori și Medicina Viitorului. Un premiu tradițional al Revistei CARIERE se va decerna onorific, la categoria Leadership pentru Întreaga Carieră, unui singur personaj performant, inspiraţional, revoluţionar, emblematic în domeniul în care activează, pentru filozofia şi sensul următorilor ani ai României. Premiul „Vizionarul României de Azi pentru Societatea de Mâine” va fi acordat onorific de către Revista CARIERE unui tânăr sclipitor, care s-a remarcat prin promovarea unor valori, principii şi idei, cu veleităţi de leader al României de Mâine.

La categoria România Educată, unde sunt premiați formatori, antrenorii de genii, fomatori de formatori, acei oameni care folosesc metode inovatoare de educaţie şi pot constitui baza sistemului de formare a societăţii româneşti de mâine, a fost nominalizat pentru premiere și buzoianul Constantin Lomaca, fostul șef al Departamentului Ştiinţă la Franconian International School (The FIS), în Erlangen, lângă Nürnberg, Germania. A absolvit Colegiul Na­țional „B. P. Hasdeu” în anul 1980 și după o carieră internațională în învățământul din Australia și Germania, Constantin Lomaca s-a întors la Buzău, pentru a pregăti profesori ce urmează să predea în comunitățile defavorizate din România.

Constantin Lomaca a absolvit Facultatea de Geologie din Bucureşti, în 1991. În Australia, a  urmat un curs post-universitar full-time de un an în domeniul „didactica ştiinţelor şi pedagogie” la Universitatea Tehnologică din Sydney. Apoi a lucrat la o şcoală de stat la 560 km de Sydney, la un liceu greco-ortodox în Sydney, după care timp de 15 ani la un liceu catolic în acelaşi oraş, unde a fost şef la Catedra de ştiinţe şi director de curriculum. În 2014, a absolvit un alt curs post-universitar în Bacalaureat Internaţional la Universitatea Melbourne și până nu demult, a fost șeful Departamentului Ştiinţă la Franconian International School (The FIS), în Erlangen, lângă Nürnberg, Germania. De 2 ani de zile, Constantin Lomaca sprijină comunitatea Teach for România.

Este mentorul echipei de training și suport pe componenta de învățare vizibilă și understanding by design. A ales să-și petreacă zilele de concediu alături de profesorii Teach, în calitate de trainer și mentor voluntar în Academia de leadership și pedagogie. Totodată, el a fost aproape de copiii din Garcin (Brașov) și Mihăilești (Buzău). ,,Rolul profesorului este vital pentru dezvoltarea individualității copilului. Pe lângă părinți, profesorii sunt cei care influențează cel mai mult orice copil, de unde și importanța acestei profesii  pentru societate. Mai concret rolul, peren de altfel, al fiecărui profesor, este în primul rând de a ajuta, mentora și ghida elevul să-și descopere talentele, abilitățile, interesele și potențialul”, spune Constantin Lomaca.

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Gala Revistei CARIERE premiază români care inspiră, ambasadori ai artei, culturii și științei, care prin performanțele lor, dar și prin spirit civic, reprezintă excelența în România. Vă invităm să accesați site-ul http://www.gala-cariere.ro și să parcurgeți poveștile oamenilor care ne inspiră în acest an. Votul pentru desemnarea câștigătorilor premiilor din acest an este deschis și se încheie pe 10 decembrie, la ora 24.00.