Evenimente care s-au produs pe 19 iunie, în România

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:cersipamantromanesc

Pe 19 iunie 1987, Biserica Sfânta Vineri – Hereasca, cu hramul „Cuvioasa Parascheva” (datând din 1645) a fost demolată. Prin grija preotului paroh, Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte din bunurile sacre ale bisericii au fost salvate, fiind duse în custodie la Mănăstirea Cernica și muzeul Herești. Pe locul bisericii a fost construit blocul 105B.

Sursa foto:cersipamantromanesc

1783: Împăratul Iosif II dispune înfiinţarea Fondului Religionar Român din Bucovina

1848: Guvernul provizoriu al Valahiei este arestat în urma unui complot al boierimii reacționare, cu complicitatea coloneilor Ioan Odobescu (șef al Oștirii) și Ioan Solomon (comandantul regimentului 3 din garnizoana București). În urma unor acțiuni energice a maselor, Guvernul provizoriu este eliberat, iar cei doi colonei arestați. În această acțiune a maselor s-a remarcat Ana Ipătescu.

1866: Este adoptată Legea asupra taxelor vamale a Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei

1899: S-a născut George Călinescu, critic și istoric literar, dramaturg, poet, prozator român

1900: S-a născut Irina Constanziu-Vlassopol – prima femeie ofiţer din Marina Comercială Română

1906: S-a deschis, în parcul din Dealul Filaretului (actual „Carol I”), „Expoziția generală română”, dedicată împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I (1866-1914)

1919: A murit Petre P. Carp – om politic, diplomat, fondator al Societăţii Junimea, preşedinte al Partidului Conservator, prim-ministru

1927: S-a născut Malvina Urșianu, regizoare și scenaristă română

1941: S-a născut Irina Petrescu, actriță română

1962: S-a născut Dumitru Pardău, politician român

1972: S-a născut Andrei Duban, actor român de teatru și film

1977: S-a născut Maria Cioncan, atletă română

1983: A fost inaugurat podul rutier de la Agigea, cu o lungime totală de 300 m, circulația desfășurându-se pe patru benzi

1992: România și Republica Azerbaidjan au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă

1996: S-a născut Larisa Iordache, gimnastă română de talie mondială

2001: A fost realizat, pentru prima dată în România și în Europa Centrală și de Est, un transplant de inimă artificială de ultimă generație „Novacor” – un sistem montat la nivelul abdomenului bolnavului (Institutul de Boli Cardiovasculare Fundeni din București)

2003: Limba română: Se lansează versiunea localizată a Wikipediei. Versiunea de la această dată se află arhivată aici.

2016: A murit Victor Atanasie Stănculescu, general de armată, ministru român