La mulți ani, Nicolae Peneș!

de Stiri Buzau Media

003-225x300Nicolae Peneş, scriitor, eseist, editor, animator cultural, s-a născut la 22 septembrie 1935 în comuna Costeşti, satul Spătaru, localitate situată în apropierea Buzăului, din părinţii Traian şi Florica Peneş. După moartea tatălui (1937), mama se recăsătoreşte cu Iancu Nicolae, morar în comuna Stâlpu. Aici va face şi primele 3 clase primare, având ca învăţător pe Petrică Teodorescu, apoi pe Tanţa Teodorescu. Şcoala din Stâlpu, o clădire mare, cu clase spaţioase, cu sală de sport etc., fusese construită cu contribuţia dr. C. Angelescu. Îl va cunoaşte personal la una din vizitele fostului ministru al Educaţiei Naţionale în şcoală, în anul 1943. Întâlnirea cu dr. C. Angelescu reprezintă cea mai luminoasă amintire a elevului Nicolae Peneş. Peste decenii, în amintirea acestei întâlniri astrale, va scrie volumul Dr. Angelescu – Povestea unei vieţi (Editura Monteoru, 1998).

            După intrarea ruşilor în ţară, tot ce agonisise familia se duce pe apa sâmbetei. Armanul şi stâna de oi din Spătaru sunt distruse, iar batoza de treierat şi vaporul (locomobila) vor fi luate cu japca de comunişti (sunt anii cei mai grei din viaţa familiei). Clasa a IV-a primară o urmează la Spătaru şi apoi două clase gimnaziale (1946-1948) la Liceul Comercial de băieţi din Buzău, unde familia se mutase cu chirie. După reforma învăţământului din 1948 va urma clasa a VII-a la internatul Liceului „B. P. Hasdeu”. Din cauza greutăţilor vieţii, a faptului că părinţii au fost taxaţi drept chiaburi, se înscrie la Şcoala profesională CFR Oradea. În timpul celor trei ani de studiu (1949-1952) câştigă mai multe premii de literatură pe Regionala CFR Cluj, iar în anul 1952, Premiul pe ţară la şcoli profesionale.

            După absolvire, este repartizat la Depoul Cluj, din decembrie 1952 transferându-se la Depoul Ploieşti. O perioadă va face naveta Buzău – Ploieşti, timp în care intră în contact cu mişcarea literară din Buzău, condusă de inginerul Gheorghe Ceauşu. Aici, la Cenaclul „Al. Sahia”, îi va cunoaşte pe Ion Gheorghe, Ion Băieşu, Gheorghe Istrate, Florentin Popescu, Nicolae Cabel, Aurel Jipa, Mircea Ichim, Nicolae Fătu, Constantin Nancu, Dem. Iliescu, Mihai Boghiţoiu etc., de care îl va lega o strânsă prietenie. Publică primele poezii la „Viaţa Buzăului” (seria I), precum şi în placheta Condeieri dintr-un oraş al patriei noastre (1954).

            În anii 1954-1956, urmează cursurile serale ale Liceului „Al. I. Cuza” din Ploieşti (două clase într-un an). După absolvirea liceului, ratează intrarea la Facultatea de Limba şi Literatura Română, pentru că la examenul oral (istorie) îl citează pe Nicolae Iorga, considerat un naţionalist notoriu şi un duşman al Rusiei comuniste. Primeşte nota 1 (notarea se făcea în stil sovietic de la 1 la 5). Se va înscrie la Şcoala postliceală pentru activişti culturali (1956-1958), unde-i va avea colegi de clasă pe Mihai Ungheanu, viitorul critic literar, Vasile Vetişanu, doctor în filosofie, Vichi Comnea, prozator, Leonard Popovici, regizor de teatru, medicul Arusoaie Aurelian etc. În 1957, scoate împreună cu Mihai Ungheanu Revista Şcolii, unde publică poezii. Va mai publica versuri, eseuri, articole, reportaje în Viaţa Buzăului, Flamura Prahovei, Scânteia Tineretului, Tânărul scriitor, Îndrumătorul cultural, Flacăra, Luceafărul, Contemporanul, Totuşi iubirea, Vremea şi în toate culegerile locale:         Pe scuturi de aur (1969), Pământ românesc (1973), Caiet de etnografie şi folclor (1974, 1978), Columnele luminii (1974), Ţara ca o primăvară (1976), Patrie eternă (1979), Anotimp solar (1982). Prezent şi în antologia de versuri Flori de lângă izvoare (Ed. Albatros, 1985) cu poezia Autobiografie. De mai multe ori este premiat pentru publicistică şi poezie la Festivalul Naţional „Cântarea României”.

            În 1958 este numit director al Casei de cultură din Videle, jud. Teleorman, unde, până în 1962, va desfăşura o intensă activitate culturală. Va înfiinţa prima estradă de amatori pe ţară, o formaţie de teatru, un cor şi o orchestră de muzică populară. Pe atunci comuna Clejani aparţinea de raionul Videle, regiunea Bucureşti! În 1962 revine la Buzău ca instructor artistic la Casa de cultură, unde va lucra până în 1968. În paralel, urmează cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, absolvită în 1969 cu teza de licenţă „P. P. Negulescu, filosof şi istoric al filosofiei româneşti”.

            În 1968 este numit director al Casei judeţene a Creaţiei Populare. În această calitate va cunoaşte în amănunt creaţia populară buzoiană, bogata zestre etnofolclorică din toate zonele judeţului şi va iniţia prima ştafetă a culegătorilor de folclor, cele mai reprezentative creaţii fiind publicate în lucrarea Dorule de unde vii… (1970, îngrijitor de ediţie împreună cu Gheorghe Băicuş). În 1971 înfiinţează, în acelaşi scop, „Asociaţia de Etnografie şi Folclor” al cărei preşedinte de onoare va fi dr. docent Mihai Pop, directorul Institutului de Etnografie şi Folclor. Comunicările ştiinţifice reprezentative, susţinute anual la Buzău, vor fi incluse în „Caietele de etnografie şi folclor”. În aceeaşi perioadă au prins viaţă serbările folclorice „Pe urme de baladă” (Gura Teghii), „Plaiul Nucului” (Lopătari), „Festivalul Slănicului” (Mânzăleşti), „Cu cântecul şi jocul pe plaiuri bisocene” (Bisoca), cât şi „Toamna culturală buzoiană” sau „Cântecul oraşului” (Rm. Sărat).

            Cu Teatrul popular din Buzău participă (ca interpret) la Festivalul Internaţional – Interdrama, 1971, din Berlinul Occidental, iar în 1974, împreună cu ansamblurile folclorice din Lopătari şi Ziduri, participă la Festivalul Internaţional de folclor de la Zagreb. În 1975, cu Ansamblul „Plaiurile Mioriţei” va efectua un lung turneu în Elveţia şi Franţa.

Între anii 1978-1989 lucrează ca vicepreşedinte al Comitetului judeţean de cultură.     De-a lungul celor 16 ediţii (1970-1985), a fost alături de sculptorii care au lăsat, pe poienile rotate de la Ciolanu, celebrul muzeu în aer liber al pietrei cioplite: Tabăra de sculptură în aer liber de la Măgura. După 1990, îl găsim ca redactor principal la ziarul Senator, unde publică în serial Viaţa şi moartea Mihaelei Runceanu şi Pagini din procesul asasinului Mihaelei Runceanu. În decembrie 1990 se pensionează, dedicându-se cercetării în arhive şi biblioteci.

Împreună cu Brânduşa Negulescu tipăreşte, în anul 1996, volumul „Fundaţia Dalles, apreciat de academicianul Virgil Cândea ca prima lucrare cu această temă publicată până acum. Urmează volumele „I. L. Caragiale, comersant la Buzău” (1997) şi Dr. C. Angelescu – povestea unei vieţi” (1998), lucrare ce va fi lansată atât la Buzău, cât şi la Ateneul Român, în prezenţa unor marcante personalităţi, intrată în Bibliografia Academiei Române, Istoria Românilor, vol. VIII.

Nicolae Peneş şi-a canalizat energiile mai întâi în publicistică. Între anii 1991-1998 devine unul din colaboratorii de bază ai publicaţiilor „Totuşi iubirea” şi „Vremea”, conduse de Adrian Păunescu, unde, ca reporter special, a făcut parte din colectivul de redacţie. Astfel zeci (dacă nu cumva sute) de articole (reportaje, anchete, interviuri, monografii de localități) au văzut lumina tiparului.

Devine membru al Societăţii Ziariştilor în 1990, iar în 1999, membru al Uniunii Scriitorilor din România.

La începutul anului 2001, la Editura Monteoru îi apare volumul Oraşul cu statui furate cuprinzând unele dintre articolele, eseurile şi reportajele publicate în Vremea, Totuşi iubirea, Flacăra, Dimineaţa, Paideea, Femeia, Moftul român etc.

În 2003 vede lumina tiparului Buzăul, dincolo de bariera Brăilei, lucrare cu caracter monografic prilejuită de împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Întreprinderii „Metalurgica” (astăzi aparţinând de Grup Romet Buzău, al cărui administrator general este ing. Constantin Toma).

Anul 2005 este un an deosebit pentru autor. Biblioteca judeţeană „V. Voiculescu” îi serbează, între cărţi şi prieteni, 70 de ani de viaţă şi lansează trei cărţi: Dr. ing. Mihail Bălănescu – Mărturiile unui luptător, o incitantă biografie a omului de ştiinţă dr. ing. Mihail Bălănescu, laureat al premiului Alvin Weinberg pe anul 2004, acordat de American Nuclear Society din SUA. Tot acum vede lumina tiparului primul său volum de versuri Tăcutele iubiri, precum şi cea de-a doua ediţie a cărţii I. L. Caragiale, comersant la Buzău.

Volumul Tăcutele iubiri va fi distins în anul 2005 cu Premiul „G. Coşbuc” la Festivalul de poezie de la Bistriţa-Năsăud.

La începutul anului 2007 publică, după ani de travaliu prin arhive şi biblioteci, primul volum al lucrării Alexandru Marghiloman – lordul valah, iar în 2008 cel de-al doilea volum, nominalizat la Premiul Academiei Române (ambele volume au fost tipărite în condiţii grafice de excepţie). Lucrarea va fi premiată de Academia Română cu Premiul „M. Kogălniceanu”, în decembrie 2010.

În 2010 văd lumina tiparului primele două volume al lucrării „Oraşul cu castani şi amintiri: memorii infidele”, iar în 2011 apare cel de-al treilea volum care cuprinde evenimente din viaţa autorului, de la „prima bătaie a inimii” (septembrie 1935) şi până în anul 1952.

În luna octombrie a anului 2013 a văzut lumina tiparului volumul „Elogii efemere: (radiografii spirituale)” cuprinzând eseuri despre marile personalităţi ale Buzăului şi nu numai.

Anul 2014 a debutat cu apariţia într-o nouă „haină” a volumului „Elogii efemere”, la Editura TipoMoldova de la Iaşi. La aceeaşi editură, sub îndrumare poetului Aurel Ştefanachi a fost reeditată şi monumentala lucrare „Alexandru Marghiloman – lordul valah”, de data aceasta într-un singur volum şi în condiţii grafice deosebite.

Pe masa de lucru a scriitorului de află cartea „Oraşul cu castani şi amintiri (Memorii infidele)”, vol. IV, o frescă a vieţii social-politice a Buzăului.