Petrecere mare în județ – Festivalul Folcloric ,,Pe Plaiul Soimului”, în satul Rătești, comuna Berca

de Stiri Buzau Media

Astăzi, începând cu ora 11:00, în Berca vor răsuna acordurile muzicii, micii vor sfârâi pe grătare, iar berea va curge din belșug pentru toți buzoienii și nu numai, care vor veni în satul Rătești, comuna Berca la Festivalul Folcloric ,,Pe Plaiul Soimului”. Primăria comunei Berca, cea care organizează acest amplu eveniment, a pregătit momente frumoase pentru vizitatori, fiind o ediție aniversara, dedicată Centenarului Marii Uniri.

Surpriza de care vor avea parte toți cei prezenți la sărbătoare va fi prezența ,,Gărzii Apullum” din Alba Iulia, care va reconstitui pe toată durata spectacolului, momente istorice, va oferi demonstrații culinare cu rețete din perioada antică, concursuri și jocuri antice, lupte între daci si romani, lupte între gladiatori și altele.

În cadrul spectacolului de reconstituire antică, cele patru formații – Legiunea XIII Gemina (romanii), Lupii Apoulonului (dacii), Ludus Apulensis (gladiatorii) și Magna Nemesis(dansatoarele)  vor reda aspecte militare și civile din secolele I și II după Hristos.

Prezentarea evenimentului este asigurată de îndrăgită solistă de muzica populara, Diana Ioniţă. Capetele de afiș ale acestei sărbători vor fi Emilia Ghinescu, UDDY și Georgiana Lepădat. Desigur că atmosfera va fi întreținută și de Ansamblul folcloric ,,Drăgăicuțele”, Tatiana Răduță, Andreea Baboi, Simona Bănică, Cristina Nicolae, Filofteia Drăghici și Ion Băicuș.