Să ne reamintim ce s-a întâmplat pe 12 iulie, în România

La 12 iulie 1475 este încheiat tratatul de la Iași, prin care Ștefan cel Mare, domn al Moldovei urma să primească ajutor militar antiotoman în schimbul recunoașterii ca suzeran pe Matia Corvin, rege al Ungariei. Marea victorie de la Vaslui (10 ianuarie 1475), repurtată de Ștefan cel Mare asupra turcilor, a rămas fără urmări pe plan strategic, pentru că Veneția, aflată în război cu Imperiul Otoman, a încheiat armistițiu de șase luni cu sultanul. Astfel sultanul Mehmed al II-lea a avut răgazul necesar pentru a cuceri cetățile Caffa, Tana și Mangop din Crimeea. Însăși Hanatul Crimeei a devenit dependent de Poartă. Astfel turcii obțin un aliat pe celălalt flanc al Moldovei. În situația dificilă creată pentru Moldova, domnul Ștefan solicită sprijin militar monarhilor europeni. Dintre toți conducătorii statelor europene, doar regele Matia Corvin al Ungariei a poruncit o companie antiotomană, în toamna anului 1475, care se va finaliza prin cucerirea Șabațului în Serbia. Ștefan cel Mare reușește să zădărnicească tentativa flotei otomane de a cuceri Cetatea Albă și Chilia, unicile cetăți libere la Marea Neagră. Pericolul otoman se va agrava în timp.

Sursa foto:istoria.md

1859: Alexandru Ioan Cuza înființează Oficiul Central de Statistică Administrativă precursor al actualului Institut Național de Statistică

1882: S-a născut Traian Lalescu, matematician român, membru al Academiei Române

1885: A murit Mihail Cristodulo Cerchez, general român, participant la Războiul de Independență

1887: A murit Florian Aaron, participant la Revoluția de la 1848

1909: S-a născut Constantin Noica, filosof și eseist român

1912: S-a născut Nicolae Steinhardt, monah și scriitor român

1930: S-a născut Janina Ianoși, traducătoare și eseistă română

1933: S-a născut Alexandru Ivasiuc, prozator și eseist român

1938: S-a născut Jorj Voicu, actor român de teatru și film

1943: S-a născut Radu F. Alexandru (Radu Alexandru Feldman), politician, scriitor, scenarist român

1957: S-a născut Maria-Eugenia Olaru, scriitoare română

1962: S-a născut Anca Constantinescu, politician român

1965: S-a născut Damian Florea, politician român

1986: A murit George Calboreanu, actor român de teatru și film

1999: A murit Mircea Nedelciu, prozator și eseist român

2001: Este înregistrat la Tribunalul Municipiului Bucureşti, Partidul Social Democrat, rezultat în urma fuziunii dintre PDSR şi PSDR

2004: A murit Mioara Avram, lingvistă română

2010: A murit Lucia Mureșan, actriță română

2014: A murit Emil Bobu, comunist român, ministru, secretar al CC al PCR

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close
error: Toate drepturile rezervate Buzaumedia.ro - pentru preluarea articolelor contact office@buzaumedia.ro