Lovitură pentru samsarii auto! Ce le-a pregătit Guvernul

 

clipboard01_161-465x390Potrivit unui nou proiect de ordonanţă de urgenţă al guvernului, cumpărătorul unei maşini are la dispoziţie 60 de zile să-şi „îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deţinerea şi înmatricularea vehiculelor”, altfel înmatricularea va fi suspendată automat.

„În termen de 60 de zile de la data înscrierii/ transcrierii transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul, titularul certificatului de înmatriculare este obligat să-şi îndeplinească obligaţiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deţinerea şi înmatricularea vehiculelor. Autorităţile fiscale competente transmit autorităţii competente situaţia vehiculelor pentru care proprietarii nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute la alin. (2).

Înmatricularea vehiculelor se suspendă de drept, în cazul proprietarilor care nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute la alin. (2), începând cu prima zi după împlinirea acestui termen”, se scrie în proiectul postat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.

Aceste prevederi sunt parte a unui proiect legislativ mai amplu care vizează debirocratizarea şi simplificarea administrativă pregătită în acest moment de Guvern.

 

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult