Ai făcut cumpărături, pe 2 ianuarie, de 338 lei pe un singur bon fiscal? Atunci ești câștigător

de Stiri Buzau Media

Bonurile fiscale emise în data de 2 ianuarie 2017, cu o valoare de 338 lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.

La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 și 31 ianuarie 2017. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Potrivit unui comunicat al MFP, selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 19 februarie, a fost organizată prima etapă, respectiv extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii și valoarea bonurilor câștigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câștigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP), al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate și o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

Știri despre: