Sursa foto: Quora

Un proiect de act normativ al Ministerului Afacerilor Interne prevede că, începând cu 25 mai 2018, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal va putea să verifice, chiar și inopinat, documente, echipamente și orice alte suporturi de stocare a datelor cu caracter personal. Măsura este prevăzută de actul normativ care va modifica legea de funcționare a ANSPDCP. Acest document se va putea aplica numai dacă trece de Guvern și de Parlament și este mai apoi publicat în Monitorul Oficial.

După cum scrie avocatnet.ro, în inițiativa legislativă a Guvernului se explică faptul că „personalul de control are dreptul să efectueze investigații, inclusiv inopinate, să ceară și să obțină, de la operator și persoana împuternicită de operator precum și, după caz, de la reprezentantul acestora la fața locului și/sau în termenul stabilit, orice informații și documente indiferent de suportul de stocare, să ridice copii de pe acestea, precum și să verifice orice echipament, mijloc sau suport de stocare a datelor, necesare desfășurării investigației, în condițiile legii”.

Potrivit acestui proiect de act normativ ,,din primăvara anului viitor, inspectorii ANSPDCP vor putea să dea firmelor care încalcă legislația datelor personale fie mustrări, fie amenzi. Mai precis, mustrările vor fi făcute în cazul încălcărilor de gravitate mică, în timp ce amenzile vor fi date în cazul încălcărilor de gravitate mare” scrie avocatnet.ro.  În România, operator de date cu caracter personal poate fi orice companie, societate sau entitate publică ce are angajați. Termenul de 25 mai 2018, specificat în proiectul MAI este strâns legat de întocmirea unui regulament european care se va aplica direct în toate statele membre ale Uniunii Europene.

DISTRIBUIȚI