Candidatura Laurei Codruța Kovesi, la funcția de șef al Parchetului European, pusă sub semnul întrebării

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: wikipedia
Sursa foto: wikipedia

Update: Laura Codruța Kovesi a anunțat astăzi, la ieșirea de la Parchetul General că procurorii Secției speciale pentru investigarea magistraților i-au adus la cunoștință învinuirea și calitatea de suspect în dosarul legat de extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia, dosar constituit ca urmare a unui denunț al lui Sebastian Ghiță. Kovesi a spus că toate acuzațiile sunt neadevărate. Kovesi a anunțat că a depus cereri de recuzare a procurorului de caz Adina Florea, dar și a procurorului – șef al Secției pentru ”afectarea imparțialității”.

Știrea inițială: Laura Codruta Kovesi va fi pusă sub învinuire astăzi, acuzațiile fiind de abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă, potrivit informațiilor pe care le-a furnizat în spațiul public. Punerea sub acuzarea a fostei șefe a DNA vine în perioada candidaturii sale la funcția de șef al Parchetului European. Aceasta ar urma să fie audiată în Parchetul European, pe data de 26 februarie. Laura Codruta Kovesi a ajuns la Parchetul General, acolo unde procurorul Adina Florea, din cadrul Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie, îi va aduce la cunoștință acuzațiile. Ea a fost întâmpinată de un grup de simpatizanţi, care au scandat „Kovesi, nu uita / Noi suntem de partea ta” şi „PSD, ciuma roşie!”. Unul din simpatizanţi, protestatar #rezist, i-a oferit o floare. Kovesi a anunţat că va face declaraţii la ieşirea de la audieri.

Ancheta demarată este pusă sub semnul întrebării, scrie știripesurse.ro, atât din punct de vedere al persoanelor care susțin acuzațiile, Sebastian Ghiță și frații Cosma, cât și al credibilității Secției care face ancheta. Procurorul de caz, Adina Florea, a declarat că demararea investigațiilor ,,in personam” nu are legatură cu situația profesională a persoanei vizate.  Mai mult, Florea este procurorul care și-a dorit să îi ia locul lui Kovesi la conducerea DNA, însă a fost refuzată de două ori de președintele Romaniei, Klaus Iohannis.

Față de această situație reacția din UE nu a întârziat să apară. Roberta Metsola, europarlamentar maltez, membru în Comisia pentru libertăți civile a Parlamentului European (LIBE), unde urmează să fie audiată și Laura Codruța Kovesi a declarat pentru ziare.com că ,,Dacă România vrea să intre în Schengen și vrea o președinție rotativă de succes, ar trebui ca guvernul român să dovedească faptul că respectă instituțiile, că nu reprimă prin forță protestele pașnice la adresa sa și să nu procedeze cum face acum, opunându-se deschis și prin toate mijloacele ca un candidat român să devină primul procuror european. (…)  Am primit tot felul de mailuri din partea reprezentanților guvernului socialist de la București, cu diverse motive pentru care nu o susțin pe candidata din România. O voi lăsa pe ea să răspundă la aceste întrebări, dar până la urmă ceea ce aștept este obiectivitate. Mai ales atunci când un guvern are un comportament anti-democratic, din orice țară ar fi, trebuie să fie ascultate cu atenție toate părțile. Ce pot să vă spun, însă, este că atunci când un reprezentant al unui guvern se referă la o persoană, la cineva care s-a manifestat critic la adresa Puterii – așa cum ar trebui să fie permis în orice societate democratică -, folosind etichete de genul “trădător” sau “dușman al statului”, aceasta este o tactică de tip fascist, de neacceptat. Orice mesaj, orice mail care încearcă să transmită acest mesaj este, pentru mine, de neacceptat.”