Kovesi s-a clasat pe primul loc pentru șefia Parchetului european după votul din comisia CONT

Comisia pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului European a votat marți seară candidatul preferat pentru funcția de procuror-șef al Parchetului european. Laura Codruța Kovesi s-a clasat pe primul loc cu 12 voturi, Francois Bohnert (Franța) este pe locul 2 cu 11 voturi, iar Andres Ritter (Germania) a obținut un singur vot, scrie G4Media.ro.  Votul în comisia LIBE (60 de membri) este programat pentru mâine dimineața. Dacă cele două comisii vor vota candidați diferiți, numele final va rezulta în urma negocierilor dintre președinții celor două comisii. La fel ca în CONT, și în LIBE votul va fi secret, o procedură considerată în dezavantajul lui Kovesi, deoarece se deschid la maxim negocierile politice.

Laura Codruța Kovesi a fost audiată în această seară timp de 75 de minute în Parlamentul European, fiind ultimul candidat pentru postul de șef al Parchetului European, după Andres Ritter (Germania) și Francois Bohnert (Franța). Kovesi a răspuns multor întrebări legate de acuzațiile aduse de PSD, ALDE și aliații lor mediatici, ea spunând de fiecare dată că a respectat legile. A demontat dosarul penal făcut de secția specială pentru magistrați, calificând acuzele drept neadevărate. Mai mulți europarlamentari, din diferite grupuri politice, au declarat că o susțin și îi recunosc realizările și s-au declarat solidari cu ea în fața acuzațiilor.

Sursa: g4media.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: