Şoferii au scăpat de timbrul de mediu, dar li se pregăteşte altceva. Cei cu mașini vechi și poluante vor scoate bani mai mulți din buzunar

de Stiri Buzau Media

Timbrul de mediu ar putea fi înlocuit cu vigneta, care va avea o valoare diferenţiată în funcţie de noxele maşinii sau de un sticker color ce va depinde de nivelul de poluare al maşinii şi care va permite accesul în diferite zone ale unui oraş, acestea fiind două dintre variantele luate în discuţii.

Printre variantele discutate să ia locul timbrului de mediu, desfiinţat în data de 1 februarie 2017, se află vigneta, ce ar urma să fie plătită de toţi şoferii şi să aibă o valoare diferenţiată, în funcţie de nivelul noxelor şi al capacităţii cilindrice a motorului maşinii.

O altă variantă de lucru o reprezintă stickerul colorat, care va permite conducătorilor auto să intre în anumite zone ale oraşului, metodă practicată şi în Franţa. Culoarea stickerului va indica nivelul de poluare a maşinii.

Guvernul încearcă să oprească invazia actuală de mașini second-hand printr-o taxă similară celei care i-a ajutat pe germani să scape de mașinile vechi.

Știri despre: