Cererea DNA de arestare a senatoarei PNL Doina Tudor, discutată astăzi în Biroul Permanent al Senatului

de Stiri Buzau Media

doina-tudorCererea DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării senatoarei PNL de Buzău Doina Tudor va fi discutat astăzi de senatori la şedinţa Biroului Permanent.

Biroul Permanent trebuie să sesizeze Comisia juridică în vederea avizului pentru solicitarea DNA, decizia finală aparţinând însă plenului Senatului.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut joi aviz pentru reţinerea şi arestarea senatoarei Anca Doina Tudor pentru complicitate la luare de mită în dosarul fostului vicepreşedinte al ASF, cererea ajungând la Cabinetul preşedintelui Senatului vineri.

Procurorul şef al DNA a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a solicita Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării senatoarei Anca Doina Tudor, acuzată de complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Senatorul liberal Doina Tudor a declarat, joi seara, pentru MEDIAFAX, că îşi va ruga colegii să voteze „corect sau cum simt” şi a respins acuzaţiile aduse de DNA de complicitate la luare de mită în dosarul fostului vicepreşedinte al ASF.

Am să-i rog (pe senatori – n.r.) să voteze corect sau cum simt după ce voi vorbi şi au citit dosarul. Mi se pare că e la latitudinea fiecăruia, eu nu pot să oblig pe nimeni şi nici nu cred că am de ce să mă umilesc sau să mă milogesc pentru că eu ştiu că sunt nevinovată, chiar nu am de ce – a declarat senatorul.

De asemenea, Doina Tudor a spus că se va prezenta în faţa Senatului şi că „situaţia dificilă” prin care a trecut în perioada menţionată în dosar este cunoscută de colegi pentru că a fost intens mediatizată.

Senatorul a mai spus că a aflat „cu stupoare” din comunicatul DNA că se va cere reţinerea şi arestarea sa. „Am fost acolo în faţa procurorului şi mi-a prezentat hârtiile cu calitatea de suspect”, a susţinut ea.

Procurorul şef al DNA a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a solicita Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării senatoarei Anca Doina Tudor, acuzată de complicitate la infracţiunea de luare de mită.

Datele din dosar arată că în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct “pe inculpatul Tudor Daniel George să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de inculpatul Tudor Daniel George), pentru ca, în schimb acesta, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control”.

Ulterior, George Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii.

În dosar, procurorii DNA au dispus reţinerea pentru 24 de ore a fostului vicepreşedinte al ASF, George Daniel Tudor, pentru luare de mită, şi s-a pus în mişcare urmărirea penală a lui Ovidiu Marian, fost secretar general al Senatului, pentru trafic de influenţă.

George Tudor Daniel a fost plasat vineri în arest la domiciliu. Decizia aparține ÎCCJ.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns