Comunicat de presă primit de la deputaul Dănuț Păle

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat favorabil proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.139/2002 privind desființarea Societății naționale „Cai de Rasă” – S.A. și preluarea patrimoniului acesteia de către Regia Națională a Pădurilor. Proiectul, inițiat de deputatul social democrat buzoian Dănuț Păle, prevede înființarea Direcției de creștere, exploatare și ameliorare a cabalinelor ca unitate cu personalitate juridică specializată în structura organizatorică a Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva.

Era necesară modificarea aceasta deoarece Romsilva nu este eligibilă, conform legilor aplicabile, să acceseze fonduri europene în domeniul modernizării și dezvoltării activității agricole. Prin înființarea acestei direcții cu activitate strict în domeniul agriculturii și activităților conexe acesteia, se creează premisele necesare accesării de fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii, modernizarea exploatațiilor agricole, modernizarea bazelor sportive, informatizarea activității, inclusiv pentru conservarea patrimoniului cultural și istoric reprezentat de cele mai vechi herghelii românești atestate documentar de peste 130 de ani-Herghelia Rădăuți, Herghelia Lucina, Herghelia Sâmbăta de Jos”, a declarat deputatul Dănuț Păle.

Hergheliile de stat din România sunt administrate de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva începând cu anul 2002, iar sistemul de creștere este structurat pe un număr de 12  herghelii și 4 depozite de armăsari. „Caii de rasă sunt valori ale patrimoniului României. Resursele genetice ale acestora trebuie conservate, industria hipică autohtonă trebuie dezvoltată, iar activitățile ecvestre competitive trebuie relansate. Lipiţanul, Huţulul, Semigreul românesc sau Calul de Bucovina sunt rase românești de o importanță extraordinară în elita hipică mondială, iar în hergheliile de stat se găsesc și Pur sânge englez sau Pur sânge arab. Hergheliile și depozitele de armăsari au nevoie să își eficientizeze activitatea și să fie exploatate pentru a le fi dezvoltat potențialul. Și pentru toate acestea este nevoie de fonduri, fonduri care sunt disponibile și pot fi accesate la nivelul Uniunii Europene și asta am dorit prin acest act normativ: crearea posibilităților de îmbunătățire”, a adăugat Dănuț Păle. Proiectul de Lege a primit votul favorabil a 220 de deputați din 250 prezenți.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult