Deputatul PSD Buzău, Ionela Dobrică îi îndeamnă pe primarii din județ să acceseze programul WiFi4EU

Peste 10.000 de municipalități s-au înscris deja în portalul #WiFi4EU prin care vor beneficia de programul Uniunii Europene de implementare a rețelelor de Wi-Fi gratuit, a anunțat recent Reprezentanța Comisiei Europene în România. Uniunea Europeană va aloca 120 milioane euro pentru acest proiect. ÎĂn acest context, deputatul PSD Buzău, Ionela Dobrică îi îndeamnă pe primarii din județ să acceseze programul WiFi4EU. ,,Zilele trecute am trimis tuturor primarilor din județul Buzău o adresă cu privire la programul de acordare de vouchere pentru infrastructura wireless, WiFi4EU. Acest program, despre care se pot afla detalii complete de aici https://www.wifi4eu.eu/#/home, prevede acordarea de granturi învaloare de 15 000 de Euro pentru localitățile din mediul rural și urban mic în vederea achiziționării și instalării de echipamente destinate hotspoturilor WiFi. Consider că accesul la o rețea de internet stabilă, performantă și cât mai modern este în zilele noastre o necessitate și, așa cum a fost declarat de Organizația Națiunilor Unite, un drept de bază al tuturor cetățenilor.

De aceea, atunci când am aflat despre dorința UniuniiEuropene de a implementa acest program, în cadrul întâlnirii cu doamna Mariya Gabriel, Comisar european responsabil pentru economie digitală și societate digitală, mi-am propus să încurajez autoritățile locale să acceseze acest program. Deja interesul pe care primarii l-au arătat în urma adresei pe care le-am trimis-o este un semnal bun că au înțeles cât de importantă este tehnologia, informația și comunicarea pentru ca o societate, indiferent de dimensiunea sa, să progreseze și să se dezvolte din toate punctele de vedere” a menționat deputatul PSD Buzău, Ionela Dobrică.

Potrivit link-ului https://www.wifi4eu.eu/#/list-municipalities, până la acest moment, primăriile din peste 20 de localități din județul nostru s-au înscris pentru a beneficia de acest program. Este vorba despre municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, orașul Nehoiu, Balta Albă, Beceni, Berca, Brădeanu, Gherăseni, Glodeanu Sărat, Glodeanu-Siliştea, Luciu, Mihăileşti, Murgeşti, Oraş Nehoiu, Pădina, Poşta Câlnău, Robeasca, Săhăteni, Topliceni, Unguriu, Valea Râmnicului și Valea Salciei.

Close
error: Toate drepturile rezervate Buzaumedia.ro - pentru preluarea articolelor contact office@buzaumedia.ro