Distincție acordată de Federația Comunităților Evreiești din România, senatorului Lucian Romașcanu

de Stiri Buzau Media

Senatorul de Buzău, Lucian Romașcanu a primit săptămâna trecută, medalia „Prieten al Comunităților Evreiești din Romania” acordată de Federația Comunităților Evreiești din România. Medalia împreună cu brevetul semnat de Dr. Aurel Vainer, Președintele Federației, sunt acordate ca recunoaștere a meritelor senatorului Romașcanu, atât în activitatea de ministru cât și ca parlamentar, pentru sprijinirea constantă și concretă a proiectelor comunității evreiești din România.

Poporul român, de-a lungul secolelor i-a considerat parte a sa pe cei care și-au găsit casă între granițele noastre. Este și cazul comunităților evreiești care și-au împletit destinul cu românii, in vremuri mai bune sau mai tulburi. Astăzi am avut marea onoare de a primi medalia „Prieten al Comunităților Evreiești din Romania”. Am primit-o cu smerenie din cel puțin două motive. În primul rând este o medalie, așa cum am declarat și în cadrul festivității de acordare, care se cuvine tuturor românilor care, în momente grave ale istoriei, au foat alături de evrei cu riscul propriei vieți sau libertăți. În al doilea rând am primit-o într-o extrem de onorabilă companie , personalități alături de care este întotdeauna o bucurie să te afli”, a declarat senatorul Lucian Romașcanu.

În cadrul aceleiași festivități au mai fost medaliați Excelența Sa Ioan Robu, Arhiepiscopul și Mitropolitul Romano-catolic de București, academicianul Eugen Simion, Profesorul Dr. Irinel Popescu, Excelența Sa Sergey Minasyan, ambasadorul Armeniei la București, Academicianul Bogdan Simionescu, vicepreședintele Academiei Române.