Două dintre amendamentele depuse de senatorul PMP Dorin Bădulescu la Legea salarizării, adoptate

de Stiri Buzau Media

Legea salarizării a trecut de Senat, astăzi, cu 85 de voturi „pentru”, zece voturi „împotrivă” și 12 abțineri. Urmează votul din Camera Deputaților, cameră decizională.  Printre principalele modificări din comisia de muncă, față de legea inițială, se numpără salarii mai mari pentru primarii și viceprimarii de municipii, pentru directorii administrativi ai universităților, pentru angajații ANAF și va fi un spor de 15 procente pentru persoanele cu handicap grav. Amendamentele opoziției au fost însă respinse pe bandă rulantă. 

Astăzi a fost supus votului în plenul Senatului proiectul legii salarizării unitare. Deși am propus personal mai multe amendamente numai unele au fost admise ca de exemplu cel cu privire la acordarea sporului de 15% tuturor persoanelor cu dizabilități, cel privind salarizarea grefierilor arhivari sau registratori cu studii superioare la nivelul colegilor lor ori cel care privea eliminarea plafonării unor pensii. Din păcate propunerile mele privind acordarea de tichete de masă pentru toti bugetarii fără ca acestea sa fie incluse în suma plafonată de 30% a sporurilor, cel privind majorarea limitei superioare a sporurilor la 33% ori cele privind pe biochimiștii si fizicienii din spitale ori informaticienii de pe lângă Instanțe sau solicitarea de a beneficia de sporuri toti funcționarii publici nu au fost adoptate. Deși această lege naște si controverse mari am apreciat ca în ansamblu merită să fie votată și am procedat în consecință„, a precizat senatorul PMP de Buzău Dorin Bădulescu.

Știri despre: