EXCLUSIV: Alegerile pentru structurile de conducere şi preşedinţia organizaţiei municipale a PNL Buzău ar putea avea loc până în vară

Sursa foto: Buzaumedia

Biroul Permanent Județean al P.N.L. Buzău a decis, aseară, prin vot, ca funcția de președinte al organizației municipale să fie preluată, interimar, de fostul deputat Erland Cocei. Acesta îl înlocuiește pe Adrian Zoican rămas fără funcţie, după dizolvarea, de la finele lunii trecute, a Biroului Permanent Municipal. Numirea lui Erland Cocei a venit din partea preşedintelui organizaţiei judeţene a PN.L., deputatul Cristian Romanescu.

Așa cum le-am spus și colegilor mei aseară, eu consider să-l propun pe domnul Andi Cocei un coleg de-al nostru pe care-l cunoaștem cu toții și știm că nu poate să fie acuzat de parti-pris –uri sau știu eu, prietenii deosebite cu oameni din interiorul partidului, pentru că el va trebui, în perioada următoare, să își aleagă 3-4 colaboratori și împreună să organizeze viitoarele alegeri. Atât eu cât și Biroul Permanent Județean dorim ca acele alegeri să fie foarte corect făcute și bineînțeles fără prea mari lupte din acelea colegiale care, în ultima perioadă, au tot fost și au făcut să nu muncim, ci să ne gândim la cu totul și cu totul la alte lucruri care n-au nicio legătură cu o posibilitate de refacere a organizației municipale. Eu am dorit ca propuneri să vină și din partea colegilor, dar ei au spus că e o propunere foarte bună și atunci am supus la vot și, în unanimitate, s-a votat ca Andi Cocei să fie președinte interimar, pentru o perioadă cât de scurtă, nu știm, el va decide pentru că acum, eu aștept din partea lui să îmi spună când va reuni cel puțin organizația municipală, tocmai ca să hotărască împreună, celelalte 3-4 persoane, să le numească și să-și aleagă echipa cu care să organizeze viitoarele alegeri la municipiu. Repet, cât de repede ,tocmai ca să ne apucăm de treabă, pentru că tot facem alegeri interne și parcă nu se mai termină.

Cristian Romanescu președintele organizației județene a P.N.L. Buzău

Noul președinte interimar al organizației municipale a P.N.L.Buzău spune că are o misiune dificilă în contextul în care, în această organizație au mai rămas foarte puțini membri.

Categoric, nu este ușor, pentru că nu se pleacă de la o bază foarte solidă, pentru că acesta a fost și motivul pentru care a fost dizolvat fostul Birou Permanent Municipal. Numărul de membri este scăzut, organizare nu prea există, deci este mult de lucru. (…) La ultimul CCL (n.red. Consiliu Local de Coordonare a PNL) pe convocator erau trecuți, dacă nu mă înșel, 125 de membri. În aprilie 2017, atunci când au fost alegeri la municipiu, când a fost ales domnul doctor Zoican, au fost prezenți doar 66. (…) Deci, practic, activi, cred că sunt vreo 80-85. Au mai venit și unii membri noi, în ultimele 9 luni dar foarte puțini. A mai venit domnul Constantin Ionescu, a mai adus câțiva oameni, mă rog. (…) Categoric această structură care va fi interimară își propune, în primul rând, lucuri de organizare, de atragere de membri și de organizare de alegeri. Deci, nu ne propunem mai mult decât este cazul, pentru că nu se poate în momentul de față, trebuie să fim realiști. Va fi o chestie de scurtă durată, de câteva luni.

Erland Cocei președinte interimar organizația municipală a PNL

Erland Cocei speră ca după ce își va forma echipa, noile alegeri pentru structurile de conducere şi preşedinţia organizaţiei municipale Buzău să se organizeze până în vară.

De preconizat, nu pot să preconizez, dar sper ca în 3-4 luni, deci până în vară, să avem acest CCL care să aleagă noul Birou Permanent Municipal. Sper ca pe sfârșit de primăvară spre vară, iunie cel mai târziu, pentru că după aceea încep concediile și e greu să faci o adunare de alegeri, așa că este logic să o facem înainte. Trebuie destul de repede, astfel încât noul Birou Permanent Municipal să facă și politică, nu să se ocupe doar de organizare.

Erland Cocei președinte interimar organizația municipală a PNL

 

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close