Liberalii buzoieni au plantat 2.000 de puieți din speciile stejar și frasin, în pădurea Frasinu, din comuna Costești

PNL Buzău în colaborare cu Ocolul Silvic a organizat astăzi o acțiune de plantare de pomi la pădurea Frasinu, din comuna Costești. Președintele PNL Buzău, deputatul Cristinel Romanescu împreună cu 70 de membri din organizația municipală Buzău și TNL Municipiul Buzău au plantat peste 2.000 de puieți din speciile stejar și frasin în zona respectivă. Puieții au fost puși la dispoziție de către Ocolul Silvic din zonă, iar gestionarea fondului forestier astfel creat rămâne sub supravegherea acestora. ,,Ne dorim ca prin această inițiativă cetățenii din localitate să devină promotori ai unei mișcări de conștientizare ecologică, militând pentru protejarea mediului înconjurător”, menționează liberalii buzoieni, printr-un comunicat de presă.