PREȘEDINTELE DE ONOARE DIN PNL, MIRCEA IONESCU-QUINTUS VA FI ÎNMORMÂNTAT LUNI, LA PLOIEȘTI

de Stiri Buzau Media
Foto: Fn24

 

Foto: Fn24

Mircea Ionescu-Quintus a murit, vineri, la vârsta de 100 de ani. Potrivit unei informări a PNL, slujba de înmormântare va avea loc luni, 18 septembrie, de la ora 12.00, la aceeași biserică, surse apropiate familiei spunând că înhumarea va fi făcută la Cimitirul Viișoara. Mircea Ionescu-Quintus s-a născut la 18/31 martie 1917, la Herson (Cherson), în Crimeea, unde familia sa era refugiată în timpul Primului Război Mondial. A absolvit Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești în 1934. S-a înscris în PNL în 1936, tatăl său fiind ales de nouă ori în Parlamentul României din postura de membru al acestui partid. A fost licențiat „cum laude” al Facultății de Drept a Universității din București în anul 1938 și apoi a profesat ca avocat în capitală, fiind specialist în drept și procedură penală.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial a fost implicat în lupte și pe Frontul de Est și pe cel de Vest. După război s-a căsătorit și a fost trimis de regimul comunist în lagăre. În 1954 a fost eliberat din lagăr și a fost racolat de Securitate. Mircea Ionescu-Quintus figurează pe lista foștilor colaboratori ai Securității publicate în Monitorul Oficial de către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. În urma unui proces intentat CNSAS-ului, Curtea de Apel București a hotărât că Mircea Ionescu Quintus nu a făcut poliție politică.

Politician de marcă, Mircea Ionescu Quintus s-a înscris în PNL după Revoluția Română din `89, iar din 2001 și până la moartea sa a fost președinte de onoare al acestui partid. A fost ales deputat în 1990 în primul Parlament postcomunist, președinte al Partidului Național Liberal între 1993-2001, senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008, ales în județul Prahova pe listele partidului PNL. A deținut de asemenea funcția de ministru al justiției în guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de după 1989. Mircea Ionescu Quintus a fost și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, el publicând mai multe volume de epigrame.

Știri despre: