Râmniceanul Raul Florescu s-a alăturat organizației județene ALDE Buzău

În urmă cu o săptămână, mai exact, în cadrul ședinței ordinare a  Consiliului Județean Buzău, Raul Florescu și-a anunțat demisia din funcția de consilier județean și implicit din PNL. El a menționat atunci că a luat această decizie pentru a se alătura unui alt proiect politic. Râmniceanul a fost prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă de către conducerea organizației județene ALDE Buzău. Deputatul Adrian Mocanu a menționat că venirea lui Raul Florescu în această organizație reprezintă un plus, mai ales că acesta se va ocupa de zona Râmnicului: ,,Pentru noi, ca și organizație județeană, reprezintă un plus, pentru că dumnealui vine din zona de Râmnic, aici fiind un centru electoral foarte important pentru noi. Cred că prin venirea domnului Raul Florescu, pe acea zonă o să excelăm și vom lua un rezultat electoral foarte bun. Pe 26 mai vor avea loc alegerile europarlamentare și cred că atunci este prima dovadă că noi, în ALDE ne-am făcut treaba și că oamenii vred în noi, buzoienii cred în noi, cum este și domnul Raul Florescu, un liberal adevărat care ni se alătură.” Cel care l-ar fi convins pe fostul consilier judeţean să intre în ALDE a fost senatorul Dorin Bădulescu care a menționat că de-a lungul carierei sale politice a avut o colaborare bună cu fostul liberal râmnicean. Totodată, demnitarul buzoian a adăugat că Raul Florescu l-a ajutat atât pe el cât şi pe Adrian Mocanu, în campania pentru alegerile parlamentare din 2016.

La rândul său, Raul Florescu a declarat că a avut motive întemeiate să părăsească PNL. Mai exact, el a adăugat că în ultimii doi ani s-a simțit marginalizat, această situație fiind pe de altă parte și cauza plecării sale.

Raul Florescu a recunoscut în același timp că a ales să se alăture echipei ALDE, la insistențele   senatorului Dorin Bădulescu. ,,Cu Adrian mă știu de 15 ani, iar despre prietenul Dorin, pot să vă spun că el m-a făcut să mă alătur acestui partid. Am devenit membru cu adeziune al ALDE și mă bucură treaba asta” a mai adăugat Raul Florescu. Potrivit conducerii ALDE, pe viitor și-au mai exprimat intenția de a se alătura organizației și alte persoane.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: