Specialiștii PRO România caută soluții pentru eradicarea pestei porcine africane

de Stiri Buzau Media

Cu un fost ministru al agriculturii în structurile de conducere de la centru, respectiv Daniel Constantin, dar și cu specialiști avizați în teritoriu, în marea lor majoritate medici veterinari cu expertiză, Pro România este îngrijorat de nepăsarea factorilor de decizie aflați la putere în eradicarea unui adevărat flagel care a lovit țara noastră, pesta porcină africană, pentru combaterea căreia nu se face prea mare lucru, cel puțin vizibil, în afara uciderii animalelor infestate și plasarea unor covorașe cu nu știm ce substanțe la intrarea în localitățile cu probleme.

 În acest sens, medicul Adrian Cărbunaru, o voce puternică în cadrul Colegiului veterinarilor de la Buzău, dar și în rândurile colegilor din țară, intrat recent în rândurile susținătorilor lui Voctor Ponta, vine cu câteva sfaturi mai mult decât utile pentru crescătorii buzoieni de porci, loviți zilele trecute de un nou focar. Și le spune acestora ceea ce autoritățile aflate la putere evită să aducă în discuție, deși sunt lucruri elementare de prevenire și combatere care ar trebui intens mediatizate, una dintre cauzele răspândirii bolii fiind și necunoașterea principalelor măsuri de urgență ce trebuiesc luate de către crescători chiar și în cazul unei simple bănuieli.

,,În principal, susține medicul Adrian Cărbunaru, ar trebui evitată cumpărarea de animale vii din locuri unde există suspiciune de pestă și introducerea lor în exploatații unde boala nu a apărut. De asemenea, este interzisă cumpărarea de carne și produse din carne de porc din alte locuri decât cele autorizate de DSV, precum și evitarea deplasării crescătorilor de porci în zone unde pesta porcină africană și-a făcut simțită prezența, virusul putând fi luat și transportat chiar și pe talpa pantofului. Chiar și în cazul în care acest lucru nu a avut loc, este bine ca în fiecare gospodările unde există cotețe de porci, la intrarea în curte să fie montate filtre dezinfectatoare, simplu de fabricat chiar de către cescători cu ce au la îndemână, respectiv o mână de paie udate cu o soluție de sodă caustică în concentrație de unu la sută,  peste care să se facă accesul. Și nu în ultimul rând, atunci când execută lucrări în preajma animalelor, crescătorii e bine să poarte un echipament separat de cel uzitat zilnic pentru alte activități, iar dacă constată că porci din gospodărie dau semne de boală, să anunțe în cel mai scurt timp medicul veterinar din localitate.

Acestea sunt principalele informații, elementare am putea spune, pe care crescătorii trebuie să le cunoscă, aduse în discuție de medicul Cărbunaru, care susține că la Buzău totuși, spre deosebire de alte județe, s-au luat măsuri de prevenire a PPA, iar factorii de decizie au fost receptivi la ideile venite din teritoriu, din partea veterinarilor care au dat sau dau în aceste zile piept cu boala, printre ei numărându-se și interlocutorul nostru”.

Știri despre: , ,