VICEPREMIERUL MARCEL CIOLACU AJUTĂ DIN NOU BUZĂUL

de Stiri Buzau Media

     Guvernul aduce Buzăului, de Moș Nicolae, un cadou nesperat: bani pentru căldură în calorifere și o masă caldă pentru elevii de la Liceul cu Program Sportiv ,,Iolanda Balaș Sotter” din Buzău. După proiectul prin care toți elevii din judeţul nostru vor primi tablete, iar profesorii laptopuri precum și acces gratuit la internet, Executivul a adoptat în ședința de astăzi alte două acte normative care ajută Buzăul. ,,Municipiul Buzău va primi 15 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru asigurarea alimentării populației cu energie termică în perioada 2017-2018, ca urmare a unei hotărâri adoptate astăzi în cadrul ședinței de Guvern. De asemenea, tot în urma ședinței de astăzi, Liceul cu Program Sportiv ,,Iolanda Balaș Sotter” din Buzău a fost inclus într-un program – pilot, prin care elevii din 50 de școli de la nivelul întregii țări vor beneficia de o masă caldă sau de un pachet alimentar zilnic, pe parcursul anului școlar 2017-2018. Fondurile necesare susținerii proiectului se ridică la peste 30 de milioane de lei, din care 929 mii lei vor fi repartizate unității de învățământ buzoiene” a anunțat vicepremierul Marcel Ciolacu.

Știri despre: