Aducerea moaștelor Sfântului Foca

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:crestinortodox.ro
Sursa foto:crestinortodox.ro

Pe 23 iulie facem pomenirea mutării moaștelor Sfântului Foca din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, în anul 403. Sfântul Mucenic Foca a trăit în Sinope, în timpul împăratului Traian. Auzind dregătorul cetății Sinope că Foca se închină lui Hristos, a trimis ostașii să-l ucidă. Văzându-i, din grădină, trecând pe uliță, Foca i-a strigat: Pe cine căutați? Ostașii au rșspuns: Căutăm pe Foca! Mucenicul înțelegând că i s-a apropiat sfârșitul pământesc, le-a zis: Veniți la mine și eu vă voi spune unde îl găsiți, îl cunosc foarte bine. I-a primit în casa lui și i-a ospătat din belșug. La masă, dialogul a continuat: Și pentru ce pricină căutați pe omul acela?

Ne-a trimis mai marele să-l ucidem pentru că este creștin! Rogu-vă, stăpânii mei, rămâneti până mâine în casa mea, veselindu-vă, mâncând și bând, iar dimineață eu îl voi da vouă, că nimeni nu-l cunoaște ca mine, singur îl voi aduce și-l voi da în mâinile voastre. În acea noapte, mucenicul Foca n-a dormit deloc, s-a dus în grădină, a mângâiat pentru ultima dată florile și-a săpat apoi mormântul, a împărțit haine și mâncare săracilor, s-a rugat, iar dimineața când ostașii l-au întrebat unde este Foca, le-a răspuns: Eu sunt! Cutremurați, aceștia, deși nu le venea să creadă, au împlinit porunca dregătorului păgân.

Știri despre: , ,