Aducerea moaștelor Sfântului Nichifor, patriarhul Constantinopolului

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:crestinortodox.ro
Sursa foto:crestinortodox.ro

Sfântul Nichifor, patriarhul Constantinopolului, a fost izgnonit de împăratul Leon Armeanul (813-820) în insula Proconis, pentru că a sprijinit cinstirea sfintelor icoane. A trecut la cele veșnice în anul 828, după 13 ani de chinuri petrecuți aici. În secolul al IX-lea, împărații Teodora și Mihail, au restabilit cultul sfintelor icoane, l-au alungat pe patriarhul Ioan și l-au ales ca patriarh pe Metodie. După patru ani, patriarhul Metodie a cerut împăraților să-i permită să aducă la Constantinopol moaștele Sfântului Nichifor.

După ce a primit acordul acestora, patriarhul Metodie a luat cu sine câțiva preoți și monahi și s-au dus în insula Proconis. În mănăstirea Sfântului Mucenic Teodor, au aflat cinstitul trup al Sfântului Nichifor, întreg cu totul, neavând nici urma de stricăciune și dând bună mireasmă. Moaștele sale au fost așezate mai întâi în Biserica Sfintei Sofia, iar a doua zi, în Biserica „Sfinții Apostoli”. Sfântul Nichifor este cinstit de Biserica Ortodoxă și pe 2 iunie.