Icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia”

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: doxologia.ro
Sursa foto: doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Bogolubskaia” este o icoană făcătoare de minuni. A fost realizată în anul 1157, ca urmare a descoperirii Maicii Domnului prințului Andrei Georgievici Bogolubskii. Potrivit tradiției, prințul ridica zilnic rugăciuni înaintea icoanei Maicii Domnului de la mănăstirea Mezihirski din Visgorod. În anul 1155 este nevoit să plece de la Visgorod la Suzdal. Ia cu sine și icoana Maicii Domnului. În apropiere de orasul Vladimir, caii se opresc din drum. Preotul care îl însoțea pe prinț înălță rugăciuni și în urma acestora, prințul a avut parte de o descoperire dumnezeiască. Maica Domnului îi poruncește acestuia să ridice o biserică pe locul în care a avut loc minunea revelației și să așeze icoana sa în orasul Vladimir. Apoi ridică mâna spre cer și apare Mântuitorul binecuvântându-l.

Prințul a cerut unui iconograf pictarea unei noi Icoane care să redea descoperirea. Astfel, în icoana Maicii Domnului Bogolubskii, Fecioara Maria este reprezentată așa cum i se arătase prințului, fiind însoțită de Sfinții Zosima și Savatie de Solovki. În icoană este zugrăvit și prințul, în stare de rugăciune. Această icoană a fost așezată în biserica ridicată de prinț, în vreme ce Icoana din Visgorod a fost dusă în catedrala Adormirii Maicii Domnului, din orașul Vladimir. În anul 1771 s-a stabilit ca 18 iunie să fie ziua de prăznuire a acestei noi icoane pictată, ca semn de mulțumire pentru scăparea orașului Vladimir de ciumă. Icoana a fost numită după numele prințului, „Bogoliubsky” – iubitorul de Dumnezeu.

Știri despre: , ,