Sfânta Ipomoni

Sursa foto:crestiortodox.ro

Sfânta Ipomoni se numără în rândul acelor sfinți pe care i-au dat Bisericii Ortodoxe, de-a lungul timpului, familiile imperiale și familiile domnitorilor. După numele purtat în lume, Elena Dragastes Paleologhina, aceasta a fost fiica împăratului slavilor Constantin Dragastes și soție a împăratului bizantin Manuil II Paleologul. Numele Ipomoni (Răbdare) l-a primit odata cu tunderea în monahism, moment petrecut după trecerea la cele veșnice a împăratului Manuil II. Întreaga viata a Sfintei Ipomoni (ca prințesă sârbă, ca împărăteasă bizantină, dar și ca simplă monahie) s-a intemeiat pe trăirea adevărurilor de credință ortodoxe prin lucrarea faptelor bune. Pe lângă calitățile intelectuale și morale de neconstetat pe care le-a manifestat, lucru amintit de cronicari ai vremii sale, trăsăturile sale fundamentale au fost neîncetatul „dor după Dumnezeu” și rugăciunea. Sfânta Ipomoni este prăznuită de doua ori pe an, pe 13 martie (în ziua trecerii sale la cele veșnice) și pe 29 mai (ziua căderii Constantinopolului și a morții fiului ei, Împăratul Constantin XI Paleologul).

Sursa: crestinortodox.ro