Sfânta Muceniță Chiriachi

Sursa foto:basilica.ro

În zilele împăratului Dioclețian (284-305), era un creștin pe nume Dorotei, cu soția sa, Eusebia, care, fiindcă nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod pântecelui, făgăduind să-l dăruiască Domnului pe copilul ce se va naște. Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor și au născut prunc de parte femeiască, în ziua Duminicii, pentru care pricină au numit-o Chiriachi (pentru că în limba greacă Ziua Domnului adică Duminica, se spune Chiriachi). Și au păzit-o fecioară, fiindcă făgăduiseră să o dăruiască lui Dumnezeu.

Dar, pe când Sfânta Chiriachi era de 16 ani, păgânul împărat Dioclețian a pornit prigoană împotriva creștinilor. Atunci au fost pârâți părinții Sfintei, împreună cu ea, că sunt creștini. Deci, au venit slujitorii împărătești și, luându-i pe toți trei, au despărțit pe fecioară de părinții ei. Pe bătrâni i-au dus la Melitene în Armenia, unde au pătimit pentru Hristos de la dregătorul Iustus, iar pe frumoașa Chiriachi au trimis-o în lanțuri, la cezarul Maximian Galeriu (293-311), în Nicomidia.

Acesta, cercetând pe frumoasa fecioară și văzând statornicia ei în credință, a poruncit să fie crunt bătută. Sfânta a primit, în tăcere, cumplitele lovituri de toiege. Nu se văita, ci numai se ruga în tăcere. Văzând prigonitorul că nu izbutește să înduplece pe tânăra creștină să se lepede de credința ei, a lăsat-o în seama dregătorului Ilarian al Bitiniei. Și, venind acesta la judecată chiar în capiștea idolească, mai înainte de a începe el să o întrebe pe Chiriachi, s-a făcut un mare cutremur de pământ, idolii au căzut și s-au prefăcut în pulbere și însuși Ilarian și-a aflat, acolo, moartea.

Peste câtva timp, a venit un alt dregător, care, aflând pe fecioară în temniță, a poruncit să se aprindă un foc mare și Sfânta să fie aruncată în flăcări. Și, începând atunci o ploaie mare, a potolit vâlvătaia și a stins focul, iar fecioara a scăpat nevătămată. A fost, apoi, aruncată la fiare sălbatice, dar fiarele, simțind sfințenia ei, se gudurau ca mieii. Mulți păgâni, văzând lucrul acesta, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, înțelegând că nimic nu izbutește, a poruncit ca Sfânta să fie scoasă din cetate și ucisă. Și, luând-o slujitorii, au scos-o afară din cetate, ca să-i taie capul, în ziua de 7 iulie din anul 303.

Iar Sfânta a cerut voie să se roage. Și, după ce s-a rugat, a povățuit pe creștinii care îi urmaseră să mărturisească și ei credința. Apoi, culcându-se pe pământ, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Și ostașii, apropiindu-se de ea ca să-i taie capul și văzând-o deja moartă, s-au mirat. Deci, s-a făcut un glas dumnezeiesc, zicând: „Mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu”. Atunci ostașii și cei ce erau de față au crezut în Hristos.

Moaștele Sfintei au fost îngropate cu evlavie de către creștini, fiind cunoscute pentru darul facerii de minuni. Prin voia lui Dumnezeu și purtarea de grijă a episcopului Iacob Stamati al Hușilor, în anul 1763, o mână din sfintele ei moaște a fost adusă de la Marea Lavră din Muntele Athos și așezată în biserica Mănăstirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Huși, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, catedrala de astăzi a Episcopiei Hușilor, Sfânta devenind ocrotitoare a acestei eparhii.

Sursa: basilica.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close