Sfântul Paulin de Nola

Sursa foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfântul Paulin de Nola a fost un episcop și teolog din Occident, prăznuit de Biserica Ortodoxă la 22 iunie și la 23 ianuarie. Sfântul Paulin s-a născut la Bordeaux, în jurul anului 353, într-o familie din înalta aristocrație romană, proprietară de terenuri întinse în Galia, în Campania și în Spania. A primit o educație rafinată în anturajul lui Ausonius, cel mai cunoscut orator al acelei vremi și a excelat atât de mult în arta poetică încât este cinstit drept unul dintre cei mai mari poeți ai creștinătății latine.

Abia ajunsese la vârsta adultă că i-au și fost încredințate înalte sarcini politice: a devenit membru al Senatului, a primit demnitatea de consul și chiar sarcina de guvernator al Campaniei (379-380). Instalat pentru ceva timp în Spania cu afaceri, s-a căsătorit cu bogata matroană Therasia, apoi reveni să se stabilească pe pământurile regiunii Acquitaine, împărțindu-și timpul între administrarea afacerilor sale și activitățile literare. Întâlnirea cu Sfântul Victriciu de la Rouen (cf. 7 august) și cu Sfântul Martin de Tours (cf. 11 noiembrie), care îl vindecă de o boală la ochi, precum și un pelerinaj la mormântul Sfântului Felix la Nola, în Campania, dar mai ales influența salutară a lui Delfin, Episcop al orașului Bordeaux, îl făcură să conștientizeze zădărnicia vieții sale mondene și să se îndrepte către Dumnezeu. După ce este botezat de Crăciun în anul 389 de către Delfin, Paulin a început de îndată să ducă o viață ascetică și să se îndepărteze de bunurile acestei lumi. Instalat în Spania timp de patru ani, a fost hirotonit preot împotriva voinței sale, la Barcelona, în urma presiunilor poporului care îi admira virtuțile (393). În timpul acestei șederi, pierderea fiului său nou-născut îi spori și mai adânc credința și renunțarea sa la lume și începu să își vândă averea pentru a câștiga bunurile cerești. „Cu ajutorul bogățiilor mele, scrie el, am cumpărat dreptul de a-mi purta crucea; cu toate bunurile mele pământești am plătit nădejdea cerului; căci nădejdea și credința valorează mai mult decât bogățiile trupului”.

Apoi, întorcându-se în Aquitaine, își eliberă sclavii, dădu săracilor recoltele din hambare iar banii obținuți din vânzarea pământurilor și caselor sale îi folosi pentru a răscumpăra prizonieri și a-i ajuta pe cei nevoiași. De acolo se duse la Milano unde îl întâlni pe Sfântul Ambrozie (cf. 7 decembrie), pe care îl considera ca un părinte spiritual, apoi la Roma, unde admirația pe care mulți i-o purtau pentru încreștinarea lui atrase invidie din partea unor înalte fețe preoțești, însuși Papa primindu-l cu răceala. Iar dintre membrii aristocrației, cei rămași păgâni îi considerau această viață în pocăință drept o extravaganță, reproșând lui Paulin faptul de a fi lipsit Statul de serviciile sale.

În timp ce Sfântul era criticat de toți oamenii epocii, el era lăudat de oamenii lui Dumnezeu : Sfântul Martin spunea despre el că era aproape singurul om din lume care să pună în aplicare toate preceptele evanghelice, iar Sfântul Ieronim îi scrise pentru a-i da sfaturi despre viața ascetică. Sfântul Paulin se retrase atunci la Nola, în Campania, unde organiză o comunitate de asceți, pe lângă ospiciul pe care îl construise pentru pelerinii săraci cu ocazia primului său pelerinaj. Soția sa, cu care de când se convertise trăia ca frate și soră, se instală în apropiere, ajutându-l în toate actele sale de milostenie.

Lepădat de toate bunurile sale, purta un ciliciu de pocăință din păr de cămilă, mânca la căderea serii o bucată de pâine cu ierburi și legume într-un vas de lut, dedându-se cu punctualitate rugăciunilor și imnurilor, fie noapte fie zi. În fiecare an, de 14 ianuarie, mulțimi de pelerini veneau acolo pentru a cinsti sărbătoarea Sfântului Felix în marea bazilică pe care Paulin o construise, cu un loc destinat botezurilor și cu numeroase clădiri pentru găzduire. Dar renumele omului lui Dumnezeu atrăgea și el tot atâția vizitatori, aristocrați evlavioși sau asceți, precum Sfânta Melania cea Bătrână și apoi nepoata sa Sfânta Melania cea Tânără. Deși retras și ducând o viață de pocăință, Paulin nu își abandonă activitatea poetică și continuă să întrețină o vastă corespondență cu marii oameni ai Bisericii din acea vreme : printre alții Sfântul Augustin, Sfântul Ambrozie și Sfântul Sulpiciu Sever, precum și cu înalte personalități din Galia și de la Roma cărora le insufla virtuțile Evangheliei.

În anul 409 fu numit Episcop de Nola și își îndeplini misiunea într-o perioadă deosebit de tulburată. În anul următor, după cucerirea Romei, barbarii intrară în Nola și îl arestară pe Sfântul Episcop care, întărit printr-o viziune a Sfântului Felix, îi înfruntă cu mult curaj. În închisoare el înălță această rugăciune : „Doamne, să nu fiu chinuit nici pentru aurul nici pentru arginții mei, căci Tu știi unde sunt toate bunurile mele”. Se spune că s-ar fi dat chiar sclav barbarilor pentru a răscumpăra pe tânărul fiu al unei văduve sărmane. Rezumând activitatea sa de păstor de oameni, biograful său scrie : „Nu încercă să impună frică, ci se sili să se facă iubit de toată lumea. Cum insultele de care avea parte îl lăsau indiferent, nimic nu putea să îl mânie. Nu separa niciodată mila de dreptate iar dacă era obligat să pedepsească, o făcea asemeni unui tată care educă. Viața sa era un model de operă de binefacere iar felul său de a-i primi era pentru cei încercați ușurare.

Nu era nimeni dintre cei depărtați de el care să nu-și dorească să se apropie de dânsul și nimeni nu trăia fericirea de a vorbi cu el fără să își dorească să nu se mai despartă niciodată de el”. Înșiși împărații aveau o atât de mare considerație pentru el încât îl convocară la un Sinod ținut la Ravenna, pentru ca el sa decidă între cei doi pretendenți la succesiunea Papei Zosima (419). Venind zilele din urmă ale preafericitului, pe când suferea de o boală gravă, Sfinții Ianuarie si Martin i se arătară pentru a-i anunța apropiata sa izbăvire. Sluji Dumnezeiasca Liturghie, pe un altar ridicat lângă patul său, împreună cu doi Episcopi ce veniseră sa-l viziteze și chemă la Sfânta Împărtășanie pe toți penitenții pe care îi îndepărtase de la ea apoi adresă o rugăciune fierbinte lui Dumnezeu, cu mâinile ridicate spre cer.

Datorită unei sume de bani aduse în mod providențial de un preot, el rambursă datoria pe care o contractase pentru a face haine săracilor apoi, după ce și-a luat rămas bun de la fețele bisericești rostind urări de pace, își dădu sufletul în mâinile Domnului, în noaptea de 22 iunie 431. Sfintele sale moaște se odihnesc astăzi în catedrala de la Nola și în biserica Sf. Apostol Bartolomeu din Roma.

Sursa: ro.orthodoxwiki.org