Sfântul Sava cel Sfințit (n. 439 – d. 532) a fost un monah din Palestina care, conform tradiției, a alcătuit primul tipic (regulă) monahală de organizare a slujbelor bisericești de peste an, așa-numitul „Tipic de la Ierusalim”. A fost un reorganizator important al monahismului prin modelul mănăstirii sale, situată nu departe de Ierusalim. S-a opus cu fermitate mișcărilor eretice monofizită și origenistă. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe data de 5 decembrie.
Sf. Sava cel Sfințit s-a născut în Mutalaska, de lângă Cezareea Capadociei (Turcia de azi) din părinți creștini, Ioan și Sofia, în anul 439. Tatăl său era comandant în armată. Călătorind spre Alexandria (Egipt) pentru chestiuni militare, și-a luat cu el soția, lăsându-l însă pe copil, în vârsta de 5 ani, în grija unui unchi. Când a împlinit opt ani, a intrat la mănăstirea sfântului Flavian din apropiere. Fiind isteț, a învățat repede să citească și a devenit foarte bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Înapoindu-se din călătorie, părinții săi l-au rugat să se întoarcă în lume și să se căsătorească, însă aceasta a fost în zadar.
Ajungând la vârsta de șaptesprezece ani, a fost tuns călugăr și era atât de râvnitor la post și rugăciune încât a primit darul facerii de minuni. În anul 456, după ce petrecuse zece ani la mănăstirea Sf. Flavian, a călătorit până la Ierusalim, iar de acolo la mănăstirea Sf. Eftimie cel Mare ( pomenit la 20 ianuarie). Dar Sf. Eftimie l-a trimis pe Sf. Sava la avva Teoctist, starețul unei mănăstiri din apropiere care urma o regulă cenobitică strictă. Sf. Sava a trăit în ascultare în această mănăstire până ce a ajuns la vârsta de treizeci de ani.
După moartea avvei Teoctist, urmașul acestuia i-a dat binecuvântarea Sf. Sava să se retragă într-o peșteră. Sâmbăta, el își părăsea sihăstria și se întorcea la mănăstire, unde lua parte la slujbele dumnezeiești și mânca împreună cu frații. După o vreme, a primit încuviințarea să nu-și mai părăsească deloc sihăstria. S-a nevoit în acea peșteră vreme de cinci ani. Sf. Eftimie călăuzea cu grijă viața tânărului monah; observând maturitatea duhovnicească la care acesta ajunsese, a început să îl ia cu sine în pustia Ruba. Au plecat în ziua de 14 ianuarie și au rămas acolo până în Duminica Floriilor. Sfântul Eftimie îl numea pe Sf. Sava „copil bătrân” și îl încuraja în înaintarea sa în virtuțile monahale.
Când Sf. Eftimie a adormit întru Domnul (+473), Sf. Sava s-a retras din lavra acestuia și s-a așezat într-o peșteră din apropierea mănăstirii sfântului Gherasim de la Iordan (4 martie). În anul 478, s-a mutat din nou, așezându-se într-o peșteră de pe vârfurile Cheilor Kedronului, la sud-est de Ierusalim. Sihăstria sa a pus bazele unei mari mănăstiri care a primit numele său (Lavra Mar Saba – Lavra Sfântului Sava) și care este cunoscută în sursele mai vechi drept Marea Lavră. După câțiva ani, în jurul Sf. Sava au început să se adune ucenici care își doreau să urmeze viața monahală. Pe când mergea odată Sf. Sava, i s-a arătat un stâlp de foc, iar în locul acela a găsit o peșteră largă având forma unei biserici.
În anul 491, Patriarhul Salustiu al Ierusalimului l-a hirotonit preot. În anul 494, patriarhul l-a numit pe Sf. Sava arhimandrit cu autoritate peste toate mănăstirile din Palestina. În anul 500 Sfântul Sava merge la Schitopolis (sub episcopatul lui Cosma de Schitopolis), unde stă până în anul 507 (Viața Sfântului Sava, c. 33). Aici ucenicii săi vor întemeia o mănăstirea. În următoarele sale vizite la Schitopolis, din 518 și 531, Sfântul Sava găsește în cetatea și împrejurimile Schitopolisului o viață monahală bine înrădăcinată, precum și o mănăstire organizată pe lângă casa episcopului. Sf. Sava a întemeiat mai multe alte mănăstiri.
Multe minuni s-au înfăptuit prin rugăciunile Sf. Sava. La Marea Lavră, a făcut să izvorască un izvor de apă; într-o vreme de mare secetă, a venit o ploaie îndestulătoare; a vindecat bolnavi și îndrăciți. Sf. Sava a alcătuit și prima regulă monastică a slujbelor dumnezeiești de peste an, așa-numitul „Tipic de la Ierusalim” care a fost acceptat de mănăstirile din întreaga Palestina. Sf. Sava a luptat pentru dreapta credință și împotriva mișcărilor monofizită și origenistă din acea vreme.
S-a adresat el însuși împăraților romani din Constantinopol (în 511 lui Anastasie I, iar în 531 lui Iustinian cel Mare), căutând să-i convingă să se opună acestor mișcări eretice. Sf. Sava cel Sfințit a adormit întru Domnul la mănăstirea sa pe 5 decembrie 532 și a fost îngropat într-o curte aflată între cele două biserici vechi ale Lavrei Sf. Sava. Moaștele sale au fost luat în secolul al XII-lea și duse în Italia de către cruciați, dar Papa Paul al VI-lea le-a înapoiat mănăstirii în anul 1965, într-un gest de bunăvoință față de ortodocși.
