Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos și Andronic

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:crestinortodox.ro
Sursa foto:crestinortodox.ro

Sfinții Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos și Andronic au făcut parte din numărul celor 70 de Apostoli ai lui Hristos. Sfântul Sila a fost trimis de la Iersualim la Antiohia, împreună cu Pavel și Barnaba, ca să lămurească disputa legată de tăierea împrejur: dacă trebuie sau nu să fie tăiați imprejur cei care vin la credința în Hristos. Sfântul Sila a fost hirotonit episcop al Corintului.

Sfântul Silvan a fost episcop al Tesalonicului și a primit multe chinuri până la trecerea sa la cele veșnice. Sfântul Crescens a fost mai întâi împreună-lucrător cu Sfântul Apostol Pavel (II Timotei 4: 10), iar apoi Episcop în Galatia și misionar în Galia, unde a primit moartea mucenicească în vremea împăratului Traian.

Sfântul Epenetos este pomenit în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel (16: 5) și a fost Episcop în Cartagina. Sfântul Andronic, care a fost Episcop al Pannoniei (Romani 16: 7) și a vestit învățătura lui Hristos în Italia.