Aproape 1000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în depozitul DSP Buzău! Mult prea puține față de cât este necesar

La începutul lunii ianuarie, pe când Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat că „s-a constatat epidemia” de gripă, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Buzău anunțau că stocul de vaccin antigripal a fost epuizat. Atunci au trimis o solicitare ministerului prin care a cerut suplimentarea acestuia cu alte 2730 de doze de vaccin. Recent, în depozitul DSP au ajuns doar 975 de doze, mult prea puține față de necesarul cerut. Acest lucru face ca medicii de familie să fie puși în situația de a-și selecta pacienţii, pentru noua etapă de imunizare destinată persoanelor cu risc major. În ultima perioadă,  județul Buzău nu s-a confruntat cu o situație alarmantă în ceea ce privește cazurile de gripă și nici nu a mai fost semnalat un absenteism ridicat în mediul şcolar. Ba mai mult, în timpul vacanței, unitățile de învățământ au igienizat toate sălile de clasă, pentru a fi pregătite de  începerea celui de-al doilea semestru. Chiar și în aceste condiții, buzoienii trebuie să respecte principalele măsuri de prevenire a infecțiilor respiratorii acute:

  • consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
  • izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
  • respectarea etichetei tusei și strănutului (utilizarea de batiste de unica utilizare);
  • igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
  • purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mânuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
  • continuarea vaccinării antigripale.
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: