Atenție la pretinși ”inspectori șefi ANMCS”

Sursa foto:dcmedical.ro

Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) atrage atenția cu privire la apariția în mediul online a unor mesaje e-mail din partea unor falși angajați ai Autorității sau ai oficiilor teritoriale ale acesteia, pretinși ”inspectori șefi ANMCS”. Singurele persoane desemnate de către ANMCS să comunice cu unitățile sanitare referitor la derularea procesului de evaluare și acreditare sunt responsabilii regionali cu acreditarea (RRA) și directorii delegați ai oficiilor teritoriale ale ANMCS. ,,Domeniul oficial al ANMCS este www.anmcs.gov.ro, iar adresele de e-mail oficiale ale angajaților sunt de tipul prenume.nume@anmcs.gov.ro. Angajații ANMCS nu solicită unităților sanitare transmiterea de documente prin e-mail, aceasta se realizează doar prin încărcarea în aplicația CaPeSaRo. În cadrul ANMCS nu există inspectori sau inspectori șefi”, anunță ANMCS. Autoritatea a anunțat că va sesiza organele de cercetare penală competente în scopul identificării și tragerii la răspundere a persoanelor implicate. Lista oficiilor teritoriale ale ANMCS, a directorilor delegati și a RRA poate fi văzută aici:Oficii-Teritoriale-ANMCS-RRA-si-directori-delegati.