Casa Județeană de Sănătate Buzău a primit fondurile necesare pentru dispozitivele medicale

Sursa foto:redortopedicmed.ro

Casa Județeană de Sănătate va putea onora toate cererile venite din partea pacienților buzoieni care au nevoie de dispozitive medicale. Până la finele lunii octombrie, CJAS Buzău a emis peste 4.300 decizii pentru procurare sau închirierea unor dispozitive medicale.  ,,La sfârșitul lunii octombrie, a fost înaintat Casei de Asigurări de Sănătate Buzău, Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) aprobat prin Legea nr. 2/2018 privind bugetul de stat pe anul 2018, cu modificările și completările ulterioare, actualizat la data de 31 octombrie 2018, cu influențele solicitate  de CAS Buzău și aprobate de CNAS în calitate de ordonatorul principal de credite”, anunță CJAS într-un comunicat de presă.

În Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, de la data de 31 octombrie 2018, au fost suplimentate sumele destinate decontării contravalorii dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, catre furnizorii de dispozitive medicale aflați în relație contractuală cu CJAS Buzău. În aceste condiții, instituția buzoiană va putea da curs tuturor cererilor formulate de asigurați în perioada martie – decembrie 2018, atât pentru solicitările aflate pe lista de așteptare cât și pentru cele care vor fi depuse până la finele anului, urmând a fi emise decizii, conform prevederilor legale.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:
Close