Gonartroza este o boală în care sunt afectați genunchii

Sursa foto:orliman.com

Gonartroza este o boală în care sunt afectați genunchii. Există o predispoziție genetică la anumite persoane să dezvolte această afecțiune, ea fiind intens favorizată de o greutate corporală prea mare. Genunchii sunt încarcați cu suprasarcină și cedează cartilajul articular. Cartilajul articular este ca un fel de cauciuc ce se găsește în articulații între oase pentru a nu le lăsa să se frece între ele în timpul mișcării și pentru a absorbi șocurile. La persoanele cu gonartroză acest cartilaj se diminuază până la dispariție. Apar astfel dureri, cracmente (pocnituri la îndoirea genunchilor), rotulele de fixează de osul din spate și nu mai sunt mobile, articulația se poate inflama, fiind roșie și/sau umflată (în acest ultim caz apare așa numita încălzire a gonartrozei).

Tratamentul preventiv pentru gonartroza este cel mai important și constă în păstrarea unei greutăți corporale optime, 30 de minute pe zi gimnastică (fără alergări, steper sau sărituri) și suplimente alimentare care ajută la menținerea cartilajului articular.

Tratamentul pentru gonartroza incipiente constă din administrarea de substanțe care ajuta la menținerea cartilajului articular (cum ar fi de exemplu glucozamina), infiltrații (injecții) intrarticulare cu acid hialuronic odată la 2 ani într-un genunchi, scădere ponderală și cât mai multă bicicletă medicinală îi permite timpul persoanei respective. Nu este indicat mersul mult pe jos sau pe teren accidentat, urcatul și coborâtul scărilor, șezutul în fotolii foarte joase sau pentru mult timp. Dacă persoana are nevoie să meargă mult pe jos atunci se indică purtarea de baston (sau băț de excursionist). La toate aceste lucruri se adaugă fizioterapie care poate ajuta la reducerea inflamației, ajută la refacerea cartilajului articular, previne formarea de calcificari ectopice (nepotrivite) și nu în ultimul rând ajută la reducerea până la dispariție a durerii, aplicații cu nămol, kinetoterapie prin care se tonifică mușchii coapsei, foarte afectați la un moment dat în gonartroză.

Tratamentul gonartrozei avansate este același în pricipiu cu cel de mai sus, cu mențiunea că bastonul trebuie purtat permanet în mâna opusă de genunchiul care doare sau în ambele mâini câte un baston (dacă sunt afectați ambii genunchi) și infiltrațiile (injecții) intrarticulare cu acid hialuronic se vor face odată la 6 luni într-un genunchi. De obicei în acest stadiu se indică protezarea genunchiului (adică înlocuirea articulației genunchiului cu una sintetică prin operație).

Sursa: medic-line.ro

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult