Plan de măsuri impus de Spitalul Județean Buzău, în timpul epidemiei de gripă!

La scurt timp de la declararea oficială a epidemiei de gripă la nivel național, Spitalul Județean de Urgență Buzău a primit de la Institutul Național de Sănătate Publică un plan de măsuri ce trebuie luate în această perioadă. Măsurile nu sunt cu nimic diferite față de recomandările făcute încă din 17 ianuarie. Astfel, la nivelul celei mai mari unități spitalicești cu paturi din județ, totul pare să fie pregătit în cel mai mic detaliu: stocuri de antivirale, prezența dezinfectanților pe secții și utilizarea acestora, refacerea stocurilor de măști și halate de protecție.

Avem suficiente antivirale în stoc, folosim Tamiflu, și vom mai solicita dacă va fi cazul. Pe secții avem disponibile halate, măști de protecție și botoși, nimeni nu intră în secție fără un astfel de echipament. De asemenea, în fiecare secție aven substanțe dezinfectante pentru personalul medical, iar stocurile sunt suficiente pentru perioada următoare. (…) Încă de acum două săptămâni rămânem tot la restricționarea accesului. Avem cele trei orare făcute publice la nivelul accesului, în ceea ce ănseamnă vizitator în secțiile spitalului, cu restricție totală în secțiile de risc: ATI, Pediatrie, Neonatologie, Chirurgie infantilă”, a declarat directorul de îngrijiri medicale al spitalului, Luminița Turcu.

Reprezentanții spitalului spun că atât la nivelul Maternității Buzău cât și a celorlalte secții ale SJU, unii aparținători încă nu înțeleg că în spital accesul este limitat și că nu se poate intra oricând și oricum. ,,La nivelul tuturor secțiilor există această nemulțumire a aparținătorilor pentru că le este restricționat accesul, nu numai în secția de Maternitate avem camere speciale pentru vizite, la fiecare nivel. Încă nu este definitivat acel acvariu care îl avem în intenție, tocmai ca să își poată vedea și copilul, dar limitând contactul copil-aparținător-tată”, a mai spus Luminița Turcu.

În privința imunizării personalului medical, acesta este vaccinat antigripal în promporție de 90%. Cei nevaccinați sunt supuși triajului epidemiologic de câte ori  intră în tură. În ura acestui triaj a fost identificată o singură persoană cu gripă și anume o asistentă medicală de la secția ATI.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult