Activitatea zilierilor a fost redusă la doar trei domenii! Asta anunță ITM Buzău

Sursa foto: hrw.org

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău anunță că au fost publicate modificarile aduse Legii zilierilor, actualizată. Astfel, potrivit acestora o persoana poate presta activităţi în regim zilier cel mult 120 zile pe an calendaristic, indiferent de numărul de beneficiari la care prestează. Excepția este pentru zilierii care prestează activitate în domeniile: creşterea animalelor în sistem extensiv, păşunatul sezonier al bovinelor, ovinelor, cabalinelor, activităţi sezoniere în cadrul gradinilor botanice aflate în subordinea universităţilor acreditate şi în domeniul viticol, pentru care perioada este de 180 de zile în decursul unui an calendaristic. Beneficiarul nu poate utiliza o persoana mai mult de 25 de zile calendaristice în mod continuu în activităţiie de tip zilier. Dacă activitatea depusă de zilier necesită o perioadă mai mare decât cea prevăzută, acesta poate fi utilizat numai pe bază de contract de muncă pe perioadă determinată. Munca necalificată cu caracter ocazional se poate presta numai în următoarele domenii prevăzute în Clasificarea activităţilor din economia naţională, actualizată:

  • a)agricultură, vânătoare şi servicii anexe – diviziunea 01;
  • b)silvicultură, cu excepţia exploatări forestiere – diviziunea 02;
  • c)pescuit şi acvacultură – diviziunea 03.

Atentie! Beneficiarul NU poate utiliza zilieri pentru desfăşurarea de activităţi în beneficiul unui terţ. Ca o noutate, în cazul în care nu se respecta această prevedere, pe lângă beneficiar, poate fi sancţionat şi zilierul, cu amendă contravenţională cuprinsă între 500 si 2.000 de lei. Beneficiarul este sancţionat cu amendă de 6.000 de lei. În cazul în care beneficiarul foloseşte zilieri pentru alte activităţi decat cele expres reglementate de ordonanța de urgenţă.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: